NATO este pregătit să apere România
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, ieri, la ceremonia de inaugurare a Unității NATO de Integrare a Forţelor amenajată la București, că această structură va transmite un mesaj clar: "NATO este aici, este pregătit să apere România şi toate celelalte state aliate".
"Sunt foarte fericit că pot vizita această unitate NATO şi să văd rezultatele unor decizii pe care le-a luat toamna trecută şi să le văd puse în practică la Bucureşti. Această mică unitate este parte a unui plan mult mai mare. Şase asemenea unităţi sunt amplasate în șase ţări (...) Această unitate va transmite un mesaj clar: NATO este aici, NATO este pregătit să apere România şi toate celelalte state NATO. Rădăcinile NATO în România sunt foarte adânci şi vor rămâne aşa", a declarat Jens Stoltenberg, la ceremonia de inaugurare a Centrului NATO de comandă la București, pe care l-a vizitat împreună cu președintele Klaus Iohannis, cu ministrul Apărării, Mircea Dușa, și cu premierul interimar Gabriel Oprea. Jens Stoltenberg a mai spus că "NATO este mai puternică cu România şi România este mai puternică în cadrul NATO". "Această solidaritate este la baza Alianței noastre: toţi pentru unul, unul pentru toţi. Astăzi suntem confruntaţi cu o provocare foarte puternică la adresa securităţii, în est şi la sud. Am obţinut deja foarte multe, ne-am crescut capacitatea de răspuns şi rapiditate, iar forţa noastră rapidă este acum operaţională (...) Ne gândim la agresiunea Rusiei și NATO trebuie să se adaptaze la aceste amenințări, ceea ce facem acum. Forța noastră este acum operațională, am crescut numărul soldaților la 40.000 și încercăm să dezvoltăm soluții la noile amenințări. Toate acțiunile au scop defensiv, dar este un răspuns transparent, prin care vrem să garantăm liberatatea și democrația", a mai spus secretarul general al NATO. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a spus, la ceremonia de inaugurare a Centrului NATO, că pentru pregătirea acestei structuri NATO de comandă au fost parcurși toți pașii conveniți cu Alianța, iar centrul va fi acreditat și va funcționa în toamna acestui an, împreună cu structurile altor state aliate. Potrivit lui Dușa, investiția pentru acest centru, care a fost amenajat în două luni, se ridică la 16 milioane de lei, iar în acestă structură vor lucra 42 de militari, din care 27 de posturi vor fi ocupate de militari români, iar celelalte de cadre ale țărilor aliate. "În contextual geopolitic actual avem capacitatea de a acționa în parteneriat cu aliații noștri", a spus Dușa.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut ieri o vizită oficială în România, iar în cursul dimineții a fost primit la MApN de către ministrul Apărării, Mircea Dușa. Ulterior, Jens Stoltenberg s-a întâlnit la Guvern cu premierul interimar Gabriel Oprea, după care a fost primit la Palatul Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.