O sinteză a rezultatelor obținute de Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal în primele șase luni ale acestui an a fost prezentată joi, 11 august, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Gabriel Moisa, managerul Complexului muzeal, a făcut o analiză a activității muzeului în prima jumătate a anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.

„Comparația s-a făcut nu cu anul 2020 sau 2021, pentru că au fost doi ani pandemici, ci cu 2019, ultimul an de normalitate, înainte de 2022. 2019 a fost anul în care muzeul a funcționat cam la aceiași parametri în care funcționează și acum. Între timp, în 2021, a avut loc acea reorganizare a instituțiilor muzeale din Oradea, care s-a finalizat cu integrarea Muzeului Cetății în Muzeul Țării Crișurilor”, a spus Gabriel Moisa, după care a prezentat analizele comparative 2019/2022, pe tot ce înseamnă activitatea muzeului în primele șase luni ale anului.

Referindu-se de exemplu la numărul de vizitatori, în perioada ianuarie-iunie, Moisa a afirmat că numărul acestora a crescut de la 27.515, în 2019, la 62.245, anul acesta.

În ce privește totalul veniturilor, în 2019 acestea erau de 5.497.534 lei, iar în primele șase luni ale acestui an, 13.752.200 lei. Moisa a mai punctat faptul că veniturile proprii ale instituției muzeale au crescut mult în 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019 (138.512 lei - total venituri proprii în 2019; 2.728.153 lei - total venituri proprii anul acesta).

Gabriel Moisa a subliniat că, odată cu integrarea Muzeului Cetății Oradea în Muzeul Țării Crișurilor în anul 2021, au crescut și cheltuielile de personal, dar nu semnificativ (3.458.230 lei - cheltuieli de personal în primele luni ale acestui an; 3.298.409 lei - în 2019).

„Urmează șase luni foarte fierbinți, iar în data de 6 septembrie, o mare personalitate a României va fi prezentă la muzeu”, a mai spus, printre altele, managerul muzeului.