Muzeul Greco-Catolic îşi îmbogăţeşte colecţiile
La sediul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, ieri, 1 septembrie, prof. univ. dr. Lia Pop, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din Oradea, însoţită de fiica ei Irina, a donat muzeului eparhial, din partea familiei, documente, precum şi o reverendă, păstrate la Cluj, având o valoare istorică deosebită.
"M-am bucurat să aud că Episcopia Greco-Catolică din Oradea înfiinţează un muzeu, în care să arate ce a însemnat Biserica Greco-Catolică din Ardeal, şi am considerat că fiica mea poate dona un şir de documente foarte preţioase pentru noi, pe care să le împărtăşim cu orădenii, întrucât bunicul dinspre mamă, Cornel Matei, a fost preot la Băiţa, judeţul Bihor", a explicat prof. univ. dr. Lia Pop.
În vara lui 2002, în Săptămâna Paştilor, în casa unde a locuit familia Emilia Pop, Bartolomeu Pop şi Octavian Pop, şi unde locuiesc eu în prezent, a izbucnit un incendiu. Documentele pe care le-am donat muzeului se aflau într-o cutie, în podul casei, în rest a ars totul. Trei cisterne de pompieri au încercat să stingă focul. La o oră după incendiu, a ieşit o cruce de fier, de sub dărâmături. A doua zi a fost găsită o altă cruce, de data aceasta din lemn, intactă. Aceste cruci provin de la străbunicul meu, Cornel Matei, care le-a ascuns, la acea vreme, într-una dintre dependenţe", povesteşte Irina.
Valoroasa colecţie de documente, donată de familia Pop muzeului, cuprinde un ordin de numire pe numele de Gavril Pop, profesor la Seminarul Greco-Catolic din Blaj, un certificat de cetăţenie, acte de la Mitropolia Unită din Blaj, scrisori personale din timpul studenţiei la Roma, o diplomă de intrare în biserică, din 1935, pe numele Emilia Pop etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.