Tabără de voluntariat şi activităţi de igienizare În perioada 5-15 august, Fundaţia Ecotop a organizat tabăra de voluntariat şi educaţie ecologică Padiş 2004, la care au participat 15 elevi cu vârsta între 14 şi 16 ani, de la şcoli din Oradea şi judeţ. Eleonora Mircescu, coordonatorul Gărzii Ecologice din cadrul fundaţiei, ne-a informat că tabăra a avut ca scop, printre altele, promovarea valorilor naturale în rândul turiştilor prezenţi pe teritoriul parcului, igienizarea traseelor turistice şi a locurilor de campare. Indolenţa turiştilor, braţ la braţ cu... Cei 15 copii prezenţi în tabăra de voluntariat organizată de Ecotop au efectuat şi activităţile de igienizare, în acest sens Administraţia Parcului Natural Apuseni punându-le la dispoziţie echipament de protecţie şi saci pentru depozitarea deşeurilor. Activităţile de igienizare au fost executate de grupuri de 3-5 voluntari care au colectat deşeurile de pe trasee sau din locurile de popas. Au fost, astfel, igienizate şapte trasee turistice din Parcul Natural Apuseni. În 9 august, a fost demarată şi activitatea de igienizare în campingul Glăvoi, la care au participat opt voluntari ai fundaţiei. O parte dintre deşeuri au fost "uitate" acolo, încă din cursul anului trecut, şi, spre exemplu, doar într-o singură zi, voluntarii au strâns nici mai mult nici mai puţin de 63 de saci cu deşeuri din zona cantonului silvic. ... indiferenţa administraţiei publice Cu toate că membrii fundaţiei au solicitat efectuarea transportării deşeurilor de către Primăria Pietroasa (potrivit legii, această sarcină face parte din atribuţiile adiministraţiilor publice locale), acest lucru nu s-a întâmplat. Deşi primăria menţionată încasează taxe pentru campare de la turişti, deşi a avut parte, în anii trecuţi, de amenzi din partea autorităţilor abilitate bihorene, reprezentanţii instituţiei nu au catadicsit să asigure o maşină pentru transportul deşeurilor colectate de voluntari. Totodată, voluntarii fundaţiei au distribuit pliante de promovare a Parcului Natural Apuseni şi saci de gunoaie turiştilor pentru a-i determina să depoziteze deşeurile în mod civilizat. Eleonora Mircescu a mai consemnat faptul că pe Platoul Padiş gunoaiele provenite de la numeroase chioşcuri sunt aruncate în timpul nopţii în doline şi ponoare. Conducerea fundaţiei a mai semnalat că, pe parcursul acţiunilor organizate de aceasta, s-a confruntat cu diverse probleme, ca de exemplu lipsa cooperării din partea autorităţilor locale, un sprijin insuficient din partea personalului silvic din zonă, greutăţi pricinuite de turiştii care nu vor să respecte minime reguli ale unui comportament civilizat sau să ţină seama de reglementările legate de prezenţa într-un parc natural, lăsând deşeurile în natură la voia întâmplării.