Începând cu luna august, municipalitatea va demara un proiect prin care va avea în vedere ridicarea căminelor şi a gurilor de scurgere la nivelul drumului. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, acest proiect va începe în cursul lunii august, pe arterele principale: Cantemir, Nufărul, B-dul Ştefan cel Mare, Piaţa Bucureşti, unde sunt în total peste 100 de cămine şi guri de scurgere care nu se află la nivelul la care ar trebui şi care fac probleme conducătorilor auto, urmând ca apoi să fie remediate şi cele de pe străzile secundare. Proiectul va fi finanţat de Compania de Apă Oradea, în colaborare cu Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Oradea.