Municipalitatea, deficitară la terenuri agricole şi forestiere
Până la expirarea termenului limită de depunere a solicitărilor pentru retrocedarea terenurilor agricole şi forestiere în baza Legii 247/2005, la nivelul municipiului Oradea au fost înregistrate 1.394 de cereri, pentru o suprafaţă totală de 957 de hectare. Dintre acestea, 1.250 sunt incomplete, în prezent purtându-se corespondenţă cu solicitanţii, pentru a se depune actele doveditoare necesare.
După analizarea celor 1.394 de cereri înregistrate, comisia locală de punere în aplicare a legilor fondului funciar a considerat necesară purtarea de corespondenţă cu 1.250 dintre solicitanţi, care au omis să depună toate actele care să dovedească proprietatea asupra terenului revendicat. În 50 dintre aceste cazuri, solicitările au fost făcute de persoane cu domiciliul în altă ţară - Ungaria, Canada, SUA, Suedia, Slovacia, Australia, Germania, Austria - acestea fiind nevoite să demonstreze că sunt cetăţeni români. În data de 16 ianuarie, comisia locală a afişat o listă prin care se dădea soluţie la cererile depuse. Din cele 144 de cereri complete depuse, 130 au fost respinse pentru că solicitările nu se încadrau în prevederile Legii fondului funciar. Pe de altă parte, municipalitatea a anunţat că nu dispune de întreaga suprafaţă solicitată. Astfel, din cele 948 hectare de teren agricol, respectiv 11 hectare de teren forestier cerute, municipiul are un deficit de 686 de hectare. Primăria Oradea consideră că acest deficit ar putea fi acoperit, măcar parţial, dacă vor intra în proprietatea Consiliului Local unele dintre terenurile aflate în administraţia Agenţiei Domeniilor Statului. Mai exact, este vorba despre 280 hectare care aparţin Staţiunii de Cercetare Pomicolă, 30 hectare ale firmei Ovipres şi 260 hectare ale Staţiunii de Cercetare Agro-Zootehnică. În privinţa terenului aparţinând Staţiunii de Cercetări Pomicole, acesta ar fi trebuit să se afle în acest moment în proprietatea Universităţii Oradea, după cum prevede Legea 525/2004, însă, potrivit municipalităţii, aceasta nu a fost pusă în aplicare, iar terenul este gestionat tot de ADS. Considerând că, chiar în condiţiile în care aceste terenuri vor intra în posesia CLO, ele nu vor fi suficiente pentru a acoperi cererile de retrocedare, municipalitatea propune ca fiecare dintre solicitanţii validaţi să primească o parte de teren, iar restul să reprezinte despăgubiri financiare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.