Monumentul "Memoria timpului", dezvelit de Zilele comunei Ţeţchea
Luna aceasta, pe 27, în cadrul Zilelor comunei Ţeţchea, va avea loc dezvelirea Monumentului închinat Eroilor căzuţi în decursul vremurilor pentru înţelenirea acestor meleaguri. Operă a sculptorului Cornel Durgheu, lucrarea va avea o înălţime de aproximativ 8-9 metri şi va fi amplasată la o intersecţie de drumuri, între satele Ţeţchea şi Telechiu. Menţionăm că, în aceeaşi perioadă, va avea loc şi vernisajul taberei de sculptură în lemn a studenţilor din anii I şi II de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea.
Realizat după mitul păsării Phoenix
Proiectul, pentru care primarul comunei, Bujor Chirilă, şi Consiliul Local şi-au oferit sprijinul, a fost atribuit, conceput, realizat şi ridicat de către sculptorul Cornel Durgheu. Monumentul este unicat, nu numai prin modul de concepere şi materialul folosit, ci şi prin desfăşurarea lui spaţială. El este alcătuit din două componente: soclul propriu-zis, care poate fi el însuşi o operă de artă datorită modului în care a fost gândit, şi macheta păsării din inox, fiind vorba de un monument care va reprezenta un vultur în cădere, realizat după mitul păsării Phoenix. Numai greutatea elementului simbol din inox, "Pasărea", va fi de aproximativ 350 kg. Interesant este faptul că, din punct de vedere tehnologic, lucrarea se realizează în Oradea, în Cartierul Episcopia Bihor, unde Cornel Durgheu munceşte împreună cu doi tineri sculptori, Călin Durgheu şi Sorin Lăzău, absolvenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale. Iată că şcoala superioară de arte din Oradea îşi arată, încă odată, roadele.
Amplasat între satele Ţeţchea şi Telechiu
Lucrarea va avea o înălţime de aproximativ 8-9 metri şi va fi amplasată la o intersecţie de drumuri, între satele Ţeţchea şi Telechiu. Aşezarea monumentului în acest spaţiu, care este detaşat de centrul oricărei localităţi a comunei Ţeţchea, simbolizează, de fapt, cele patru zări ale vremurilor care au contribuit la aşezarea comunităţilor umane în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. "Monumentul Memoria timpului vine să proslăvească existenţa comunităţilor umane de pe aceste meleaguri, de-a lungul veacurilor, sacrificiul lor pentru locurile natale", ne-a declarat prof. univ. dr. Cornel Durgheu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.