Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Bihor continuă campania de informare cu privire la monumentele istorice din Oradea, pe lângă care trecem zilnic, fără să cunoaştem adevărata lor valoare. Azi, reprezentanţii Fundaţiei vor prezenta Corpul A din ansamblul arhitectural al Cetăţii Oradea.

Corpul A, viitor Muzeu al Cetăţii, este prima construcţie realizată în incinta actualei cetăţi bastionare. Odată cu ridicarea sa, dispare ansamblul Cetăţii medievale de secolul XIV. În prezent, avem un corp de clădire cu subsol, parter şi două etaje care au fost ridicate în timpul principelui Gabriel Bethlen, între anii 1620-1629. Imobilul a avut rolul de palat princiar, fiind a doua reşedinţă după Alba-Iulia. Iniţial a avut doar două nivele şi era realizată ca o fortăreaţă de apărare, fiind opera arhitectului italian Giacomo Resti. În secolele XVIII - XIX a suportat numeroase reparaţii şi reamenajări.
Structura de rezistenţă a Corpului A va fi întărită, odată cu demararea lucrărilor de restaurare ample din Cetate, prin refacerea bolţilor din zidărie de cărămidă cu materiale similare, prin închiderea prin umplere cu bucăţi de cărămidă şi mortar de var a crăpăturilor cu deschideri mai mari existente între bolţile cilindrice, prin matarea cu mortar de var a fisurilor existente în elementele structurale (arce, bolţi) cu aplicare în rosturi a unor bare spiralate din oţel. „Odată finalizate lucrările de amenajare, Corpul A va adăposti Muzeul Cetăţii Oradea cu spaţii expoziţionale, spaţii de depozitare, spaţii de cercetare, laboratoare, spaţii administrative, cafenea, spaţiu comercial, grupuri sanitare", ne-a declarat Dumitru Sim, manager proiect în cadrul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. De asemenea, alte spaţii vor fi destinate adăpostirii Bibliotecii Cetăţii „Literarum Asylum" cu spaţii de depozitare, sală de lectură, bibliotecă virtuală, spaţii administrative, grupuri sanitare. Subsolul va fi amenajat ca lapidariu, dar şi spaţii anexă: termice. În zona de nord a parterului se vor amenaja spaţii expoziţionale ocazionale. La etajul II se vor continua spaţiile muzeale, cuprinzând şi o sală de conferinţe, depozite, birouri, spaţii de cercetare, grupuri sanitare. Mai multe informaţii, pe http://www.monumentebihor.ro (va urma)