În urmă cu un an, avea să dispară, răpus de o avalanşă, împreună cu alţi patru colegi de-ai săi, unul dintre cei mai "activi şi fervenţi oameni de munte", în exprimarea salvamontişiltor orădeni, şi anume Buzasi Zoltan. La împlinirea unui an de la moartea tânărului om de munte Buzasi Zoltan, "unul dintre cei care s-au implicat total în promovarea sporturilor motane şi în mod special a zonei montane bihorene, astăzi de la ora 12.00, Cimitirul Municipal Oradea, va fi înălţat, in memoriam, un monument funerar ce va marca locul unde îşi are odihna veşnică. Salvamontiştii orădeni au pregătit încă un moment comemorativ ce va avea loc sâmbătă, organizând o tură în mirificul peisaj de iarnă al vârfului Vlădeasa, regăsind amintirea colegului dispărut, în locurile atât de dragi acestuia.