Monument comemorativ pentru ostaşii maghiari
Administraţia locală orădeană se pregăteşte să amenajeze în Cimitirul Rulikowski un monument comemorativ pentru militarii maghiari căzuţi la Oradea în primul şi al doilea război mondial, ignorând o tristă realitate istorică, şi anume că toţi aceşti "eroi" au ucis zeci de români, luptând împotriva Armatei Române care urmărea eliberarea teritoriului românesc.
Administraţia Imobiliară Oradea aşteaptă până mâine, ora 9.00, depunerea de oferte în vederea atribuirii prin achiziţie directă a contractului de lucrări de "realizare a monumentului comemorativ pentru militarii maghiari în Cimitirul Rulikowski Oradea". Deschiderea ofertelor firmelor interesate de această licitaţie va avea loc la ora 10.00. Iniţial, procedura era prevăzută pentru data de 21 septembrie a.c., însă nu s-a înregistrat nicio ofertă. Aşa că procedura s-a reluat pentru ziua de mâine. Potrivit anunţului postat pe site-ul Primăriei Oradea, valoarea estimată a achiziţiei se ridică la 11.255 lei, fără TVA, iar termenul de execuţie a lucrării este de 30 zile lucrătoare de la predarea amplasamentului. Monumentul va avea forma trapezoidală, iar pe una dintre faţete se va amplasa o placă de marmură pe care va sta scris în limba română şi maghiară "În memoria militarilor unguri căzuţi la Oradea în primul şi al doilea război mondial". Monumentul va fi realizat din piatră fasonată, urmând să fie amplasat într-un perimetru de piatră cubică. Investiţia ridicată de Primăria Oradea nu este văzută cu ochi buni de istoricii români, care nu pot trece cu vederea ororile comise de soldaţii maghiari împotriva populaţiei româneşti. Soldaţii maghiari au fost mereu înregimentaţi în armata ocupantă şi s-au aflat pe poziţii beligerante cu Armata Română. "Un monument de genul acesta nu este cerut în România. Toţi soldaţii maghiari care au căzut pe teritoriul judeţului nostru sunt solaţi care nu au servit ţara sau Armata Română, ci Armata Maghiară, care s-a opus atât Unirii din 1918, cât şi eliberării Ardealului de Nord în toamna anului 1944. Soldaţii maghiari au fost duşmanii Armatei Române!", a declarat prof. univ. dr. Mihai Drecin. Serviciul Judeţean Bihor - Arhivele Naţionale este unul dintre depozitarii a mii de documente care ilustrează atrocităţile comise de soldaţii maghiari. Astfel, în fondul Inspectoratului de Jandarmi Oradea, în Dosarul nr. 49/1945, la filele 217 şi 218 este înregistrat un document din 20 februarie 1945 unde sunt enumerate o serie de abuzuri: Pele Floare din comuna Olcea a fost împuşcată fără niciun motiv de către ostaşii unguri, Laţcu Ana, tot din Olcea, a fost omorâtă de aceiaşi soldaţi, tot prin împuşcare a fost omorât Popovici Ioan, de asemenea în comuna Damiş a fost împuşcată o "fetiţă mică a locuitorului Blaj Gheorghe". Documentul mai menţionează că "ostaşii unguri au omorât pe femeia Guler Floare, prin înţepare cu baionetă", iar şirul exemplelor poate continua. Teodor Neş, în lucrarea "Oameni din Bihor 1848 - 1918", aminteşte că: "În Birtin, primarul Bolojan Dumitru a fost împuşcat. Avea şi el o vină: a spus o vorbă amărâtă bolşevicilor care rechiziţionaseră în sat tot ce aflau". Cu toate acestea, edilul-şef nu a avut nicio obiecţie în a vota acest monument dedicat ucigaşilor unor rude din satul natal, Birtin.



faceti si soldatlor GERMANI un monument pe centru...ei merita, ei au dus ''greul''... FRAIERI mai sinteti rrumanilor cu primarul vostru de coco cu tot!...
faceti si soldatlor GERMANI un monument pe centru...ei merita, ei au dus ''greul''... FRAIERI mai sinteti rrumanilor cu primarul vostru de coco cu tot!...
Chiar nu mai aveti nici un pic de rusine? Mai vreti un parc al reconcilierii romano-maghiare? NU ne-a ajuns cel de la Arad,a celor 13 generali care au dat foc la peste 300 de sate romanesti si au ucis cu bestialitate 40000 de romani?Am ajuns sa ne tot "reconciliem" cu state pe care noi nu le-am atacat niciodata ,care insa ne-au cerut si ne cer mereu teritorii.Aceasta ad-tie ar trebui sa-i respecte pe cei care le-au dat votul,si nu sa-i umileasca.Voi nu vedeti ca ungurii cu un tupeu greu de imaginat au umplut Transilvania cu statuile unor criminali de razboi?Sa va fie numele in veci vecilor alaturate tradatorilor de neam si tara.Din pacate noi cei multi nu avem decat doua optiuni:sa nu va mai votam sau sa apucam parul.