Sancţiunile propuse în noua legislaţie rutieră, lansate din nou în dezbatere publică, sunt mai mici faţă de proiectul iniţial dat publicităţii de Ministerul Afacerilor Interne acum 10 zile. Schimbările vin după ce prima variantă a proiectului de modificare a Codului Rutier a stat în dezbatere publică 10 zile, timp în care instituţiile din domeniu şi cetăţenii au putut transmite propuneri, sugestii şi opinii pe marginea subiectului. Chiar şi aşa, noua variantă prevede sancţiuni mult mai mari decât cele existente în prezent.

Pedepse mai blânde

La nivel naţional, în anul 2012, din totalul de 26.927 accidente rutiere soldate cu victime, pe fondul vitezei, neacordării priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea sau consumul de băuturi alcoolice au fost produse 10.513 accidente (39,04)% soldate cu 805 persoane decedate (39,46), 3.994 persoane rănite grav (54,48%) şi 10.125 persoane rănite uşor (39,94%). În acest sens, înăsprirea răspunderii pentru săvârşirea unor astfel de fapte este necesară, potrivit proiectului, în  vederea atingerii obiectivului de reducere a numărului de accidente şi victimizării prin acestea, actuala reglementare nefiind adaptată corespunzător realităţilor şi obiectivelor sociale. Concret, noul proiect stabileşte sancţiuni mai mici decât forma propusă în prima fază de autorităţi. A fost scoasă din text dispoziţia care stabilea amenzi de până la 16.000 de lei şi permis suspendat pentru 2 ani pentru conducătorii auto care nu respectă culoarea roşie a semaforului precum şi cea care prevedea amenda de 10.000 lei şi permis suspendat pe 120 de zile pentru şoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare prin locurile special amenajate. Astfel, cei care nu acordă prioritate de trecere pietonilor vor fi sancţionaţi ca şi până acum, cu amendă de până la 40 de lei şi permis suspendat pentru 30 de zile.

Amenda maximă, 9.600 de lei

Modificările propuse de MAI vizează, în continuare, pedepse mai mari pentru şoferii care nu respectă regulile, care, însă, vor scoate din buzunar maxim 9.600 de lei dacă încalcă legea, faţă de 1.600 de lei, cât prevedea prima variantă a proiectului de OUG. Sancţiunile scad în cazul şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru cei care depăşesc cu mai mult de 60 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Concret, dacă în prima varianta a proiectului, aceştia erau sancţionaţi cu amendă de până la aproape 10.000 lei, acum amenda scade, în funcţie de noile clase de sancţiuni, până la maxim 4000 lei. Se păstrează, în schimb, prevederea potrivit căreia acestora li se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile. Tot cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (de la 21 la 50 de puncte-amendă) şi cu reţinerea permisului pentru 180 de zile vor fi sancţionaţi cei care conduc un autovehicul a cărui înmatriculare este suspendatăşoferii care nu opresc la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre, precum şi şoferii care conduc un autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia.

Şoferii, obligaţi să pună centurile de siguranţă minorilor

Proiectul, în varianta revizuită, păstrează şi obligaţia conducătorilor de autovehicule de a se asigura că persoanele minore poartă centurile de siguranţă sau sunt transportate numai în dispozitive omologate. "Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă au obligaţia să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, persoanele minore poartă centurile de siguranţă sau sunt transportate numai în dispozitive de reţinere omologate în condiţiile prevăzute de regulament", se precizează în documentul supus dezbaterii publice a doua oară. Conform notei de fundamentare, clarificarea acestei proceduri este necesară întrucât actuala normă nu permite sancţionarea conducătorului de vehicul pentru săvârşirea faptei de către o persoană minoră, în realitate acestuia revenindu-i obligaţia de a se asigura că minorul este transportat în condiţii de siguranţă. Ca şi în propunerea iniţială, MAI a inclus şi în forma revizuită a proiectului de OUG dispoziţiile potrivit cărora proba teoretică şi practică a examenului pentru permisul de conducere vor fi filmate, pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului.