În urma analizei situaţiei încasărilor din chioşcurile OTL-RA de vânzare bilete şi abonamente, avându-se în vedere încasările foarte mici înregistrate în unele din acestea şi că acestea sunt amplasate în imediata apropiere a unor puncte de vânzare bilete gestionate de agenţi economici colaboratori, conducerea OTL-RA este nevoită să efectueze, chiar de la începutul lunii mai, următoarele modificări în reţeaua chioşcurilor de vânzare: 1. Chioşcul de vânzare Biserica cu Lună se desfiinţează - călătorii au preferat şi au posibilitatea să cumpere bilete de la chioşcul Piaţa Unirii şi de la automatul de bilete situat în vecinătatea acestuia; 2. Vânzarea biletelor şi abonamentelor în chioşcul Gara Centrală se suspendă până la încheierea lucrărilor de reparaţii a carosabilului şi a liniilor de tramvai ce se efectuează pe Calea Republicii şi B-dul Magheru. Se pot cumpăra bilete de la chioşcul de ziare amplasat în aceeaşi incintă; 3. Chioşcul Războieni va avea program de funcţionare în toate cele şapte zile ale săptămânii, dar numai între orele 13.00 şi 20.00. Dimineaţa se pot cumpăra bilete de la chioşcul de ziare situat lângă staţia de autobuz cu acelaşi nume; 4. Chioşcul Magazinul Crişul va avea program de funcţionare în zilele de luni până sâmbătă, de la ora 9.30 la ora 16.30. Bilete de călătorie vor putea fi cumpărate şi de la chioşcul de ziare amplasat în vecinătate.