*Şoferii nu mai răspund pentru pietonii accidentaţi care traversează prin locuri nepermise Aplicarea punctelor de penalizare a dat multă bătaie de cap celor care trebuiau să le pună în practică. Din cauza unor neconcordanţe, punerea în aplicare a punctelor de penalizare a fost amânată mai multe etape. Trecut printr-un nou filtru, Codul Rutier va suferi nişte modificări substanţiale, menite să simplifice câteva paragrafe. Bunăoară, în cazul sancţiunilor contravenţionale amenzile vor putea fi achitate, până la o anumită sumă, direct la agentul rutier constatator. Faptele pentru care se aplică punctele de penalizare au fost reduse semnificativ, de la 184 în prezent la numai 29. Astfel, folosirea incorectă a luminilor de drum, folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei legale, circulaţia pe un drum cu accesul interzis, staţionarea neregulamentară sau refuzul prezentării actelor la cererea poliţiei vor atrage, pe lângă amendă, şi 2 puncte de penalizare. Oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor, depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei legale, nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie, dacă prin aceasta s-a produs un accident, sau nepăstrarea distanţei corespunzătoare faţă de vehiculul din faţă sunt sancţionate cu 3 puncte. Nerespectarea indicatorului "STOP", depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei legale, conducerea unui autovehicul pe spaţiul destinat circulaţiei tramvaiului, atunci când drumul public este prevăzut cu mai mult de o bandă pe sens, vor "costa" 4 puncte. În fine, 6 puncte de penalizare vor fi acordate pentru refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia, depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei legale, nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor de trecere a căii ferate, încălcarea liniei continue la virajul spre stânga sau pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin această manevră se produce blocarea intersecţiei. Un punct de amendă, zece la sută din salariul minim pe economie Dacă până acum cuantumul amenzilor era actualizat o dată la câţiva ani, în noul proiect de lege s-a stabilit ca valoarea unui punct de penalizare să fie egală cu 10% din salariul minim brut pe economie. Astfel, amenzile vor fi traduse în puncte, existând şi o clasificare a acestora în cinci categorii: Clasa I - între 2 si 3 puncte; Clasa II - între 4-5 puncte; Clasa III - 6-8 puncte; Clasa IV - 9-20 puncte şi Clasa V - 21-100 puncte. Ultima clasă de amenzi este destinată exclusiv persoanelor juridice. Aşadar, în momentul de faţă, salariul minim brut fiind 3.100.000 lei, 2 puncte înseamnă o amendă în valoare de 620.000 lei, iar 100 de puncte, 31.000.000 lei. În plus, a fost reintrodusă posibilitatea plăţii pe loc a amenzii la agentul constatator, dacă pentru fapta respectivă nu se impune şi aplicarea unei sancţiuni mai drastice, respectiv suspendarea dreptului de a conduce. Acest lucru nu se aplică şi în cazul persoanelor juridice. Mai mult, pentru această categorie nu există nici posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore. 15 puncte de penalizare ne "scapă" de permis Suspendarea dreptului de a conduce se dispune pe o perioadă de 30 de zile dacă titularul permisului a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte. Automat, poliţia rutieră trimite o înştiinţare şi, dacă persoana vizată nu se prezintă, suspendarea se majorează cu încă 30 de zile. În caz de recidivă, respectiv dacă posesorul permisului de conducere cumulează din nou 15 puncte în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări, perioada de reţinere a permisului creşte la 60 de zile. Pietonii îşi asumă răspunderea în cazul traversărilor prin locuri nepermise O alta prevedere importantă a noului Cod Rutier este aceea care spune că pietonul surprins şi accidentat traversând prin loc nepermis poartă întreaga răspundere a accidentului. Până acum, în astfel de situaţii, conducătorul auto era târât pe la poliţie, Parchet şi instanţe chiar dacă nu avea nici o vină, şi deseori era obligat să ajungă la o înţelegere cu persoana vătămată pentru a scăpa de acest calvar. Această prevedere este inclusă de altfel şi în regulamentele de circulaţie ale multor ţări vest-europene. Deocamdată nu ne rămâne decât să aşteptăm dezbaterea şi aprobarea în Parlament a noilor modificări, iar abia după aceea să insistăm cât se poate de explicit asupra fiecărei noutăţi.