Modificarea legii privind circulaţia peste graniţă, în dezbatere publică
Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care include, printre altele, măsuri premergătoare introducerii paşapoartelor biometrice.
Sugestii şi opinii, până în 23 ianuarie
Legea - în vigoare de la 1 ianuarie 2006 - reglementează exercitarea dreptului la liberă circulaţie a românilor în străinatate şi a înlocuit Ordonanţa Guvernului 65/1997 privind regimul paşapoartelor, act normativ care a fost supus unor modificări succesive. Proiectul de ordonanţă a fost postat pe site-ul MAI, cu precizarea că sugestiile şi opiniile celor interesaţi sunt aşteptate până în 23 ianuarie, pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro sau la sediul ministerului. Proiectul de ordonanţă menţine competenţa atribuită Direcţiei Generale de Paşapoarte în eliberarea de paşapoarte simple în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, fapt ce a permis evitarea întârzierilor în emiterea acestui tip de paşapoarte şi - potrivit MAI - a dus la degrevarea activităţii serviciilor publice comunitare. Se păstrează posibilitatea de eliberare a paşapoartelor simple în regim de urgenţă, cu plata unei taxe suplimentare de o sută de lei (un milion de lei vechi), termenul maxim în care aceste acte trebuie eliberate fiind - potrivit proiectului de act normativ - de trei zile. Rămân în vigoare excepţiile de la plata tarifului de urgenţă (îmbolnăviri grave ori decesul unei rude apropiate, efectuarea unui tratament medical de urgenţă sau citarea într-un proces în străinătate). De asemenea, este exceptat de la plata taxelor consulare şi a celor de urgenţă titularul care constată existenţa unor greşeli ori lipsuri în paşaport. Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul, realitatea a arătat că pot exista cazuri în care titularul este într-o situaţie medicală critică (fiind necesar tratamentul de specialitate în străinătate) şi care nu permite deplasarea lui la serviciul care eliberează paşapoarte şi nici depunerea cererii prin mandatar, astfel că este propusă introducerea unor derogări, pentru rezolvarea cu celeritate a unor asemenea cereri. Mai exact, autorităţile medicale pot prelua sarcina de a solicita paşaportul în numele bolnavului, de la cel mai apropiat serviciu de profil.
Trecerea la paşapoarte biometrice
Pe de altă parte, având în vedere soluţiile adoptate în statele europene privind libera circulaţie şi aderarea României la UE, MAI consideră necesară preluarea normelor potrivit cărora statele membre trebuie să asigure procedurile necesare pentru emiterea paşapoartelor cu date biometrice încorporate (într-o primă fază, imaginea facială şi amprenta digitală). MAI propune modificarea legii în sensul instituirii unor prevederi care să facă posibilă tranziţia la paşapoartele biometrice, fiind prevăzută includerea, în documentele de călătorie cu valabilitate mai mare de un an, a unui mediu de stocare electronică a datelor biometrice şi a altor date personale dintre cele cuprinse în fila informatizată. Data introducerii, forma şi conţinutul acestor paşapoarte vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului. Acelaşi proiect de act normativ introduce premisele pentru apariţia paşapoartelor temporare cu valabilitate de un an, precizează MAI, în nota de fundamentare.
În proiect este prevăzută posibilitatea emiterii unor titluri de călătorie valabile cel mult 30 de zile, care să fie eliberate începând de la data punerii în circulaţie a paşapoartelor cu valabilitate de un an, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care nu mai posedă document de călătorie valabil, numai pentru ca titularul se întoarcă în ţară. Valabilitatea titlului de călătorie este de cel mult 30 de zile şi încetează de drept la data intrării titularului în România. Aceste acte ar permite, între altele, rezolvarea cererilor cetăţenilor români aflaţi sub diverse angajamente în străinătate, care nu mai posedă documente de călătorie şi a căror şedere pe teritoriul statului în cauză se impune a fi reglementată. Ca şi în cazul paşapoartelor biometrice, data punerii în circulaţie a paşapoartelor temporare, forma, conţinutul şi condiţiile de eliberare urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Circulaţia în străinătate a minorilor
Proiectul de act normativ mai prevede că, în anumite situaţii, cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate poate cere aplicarea, în paşaportul simplu, a menţiunii în acest sens sau poate cere eliberarea unui paşaport simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu. Aceste prevederi se aplică atunci când cetăţeanul a dobândit dreptul de şedere în acea ţară (pentru cel puţin un an, permanent sau pentru reîntregirea familiei), i-a fost prelungit acest drept sau a obţinut cetăţenia statului respectiv. Alte prevederi ale proiectului se referă la circulaţia în străinătate a minorilor români. Astfel, admiţându-se ca regulă generală faptul că este necesar acordul părinţilor pentru eliberarea paşaportului şi pentru ieşirea din ţară, a fost necesară o mai bună delimitare a situaţiilor excepţionale în care acest acord nu poate fi obţinut. În cazul în care există acte doveditoare privind perioada şi statul în care pleacă, minorul care merge în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale poate ieşi din ţşară chiar dacă are acordul din partea unui singur părinte. Totodată, este permisă eliberarea paşaportului pentru un minor cu acordul unui singur părinte în situaţia în care copilul are nevoie urgentă de tratament ori intervenţii chirugicale în străinătate.
Condiţiile cerute românilor pentru a călători în străinătate vor fi mai puţin aspre începând din jurul datei de 1 martie, date fiind aprecierile primite de România pentru eforturile în combaterea migraţiei ilegale, declara, zilele trecute, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.