În cadrul şedinţei extraordinare din 18 iunie a.c., Consiliul Local Beiuş a luat act de demisia unuia dintre membrii săi, ec. Liviu Dulcă. Conform prevederilor Legii nr. 161/2003, "privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei", consilierul Liviu Dulcă, totodată, şef al Administraţiei Finanţelor Publice Ştei, a renunţat la calitatea de membru al legislativului local beiuşean. Deoarece Liviu Dulcă a intrat în Consiliul Local pe listele PDSR Beiuş, social-democraţii au înaintat o adresă prin care au solicitat înlocuirea acestuia cu următorul candidat de pe lista partidului de la alegerile locale din 2000, Mircea Olteanu. Luând act de adresa organizaţiei locale a PSD şi de declaraţia de acceptare din partea celui propus, Consiliul Local Beiuş a aprobat în unanimitate mandatul lui Mircea Olteanu. Născut în comuna Leordeni (judeţul Argeş), la 12 mai 1947, Mircea Olteanu a funcţionat ca ofiţer-economist în cadrul garnizoanei Beiuş, de la stabilirea în urbe, în 1968, şi până la pensionare (1997). A ocupat funcţia de şef al compartimentului finanţe-contabilitate al unităţii militare, ajungând la gradul de maior. Mircea Olteanu este căsătorit, are doi copii, iar actualmente este pensionar şi funcţionar pe lângă Administraţie Pieţelor Beiuş. Aşa cum sublinia Costică Stănoiu, consilier şi fost cadru militar, Mircea Olteanu poate fi, prin experienţa şi pregătirea lui, o "achiziţie" utilă pentru Consiliul Local Beiuş.