Ministrul Alexandru Athanasiu a ajuns şi la Beiuş
În periplul său bihorean,
Candidatul impus de la centru drept cap de listă la ?Senat? în Bihor, ministrul educaţiei şi cercetării Alexandru Athanasiu, şi-a început campania electorală în partea sud-estică a Bihorului cu o vizită la Beiuş. Alături de Alexandru Athanasiu s-au aflat alţi candidaţi pesedişti de pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi inspectorul şcolar general al judeţului Bihor, prof. Ioan Chelemen. Caravana candidaţilor PSD a profitat de târgul de joia de la Beiuş şi a vizitat piaţa agro-alimentară a oraşului.
Ministrul Alexandru Athanasiu s-a oprit pentru a sta de vorbă cu zeci de persoane, dintre care numeroşi pensionari, aceştia amintindu-şi că Athanasiu a deţinut şi portofoliul muncii şi protecţiei sociale şi prezentându-i inechităţile din sistemul de pensii.
Însoţit de primarul Nicu-Silviu Odobasianu şi de colegii de partid orădeni, Alexandru Athanasiu a făcut o scurtă escală la Colegiul Naţional ?Samuil Vulcan? unde a trecut în revistă noua sală de sport şi s-a întreţinut cu câteva cadre didactice la muzeul şcolii unde, de altfel, a semnat şi în Cartea de Onoare a venerabilei instituţii de învăţământ beiuşene.
Ministrul social-democrat a participat apoi la punerea în exploatare a pompei de extracţie a apei geotermale de la Sonda 3003 din incinta Staţionarului nr. 1 a Spitalului ?Episcop Nicolae Popoviciu?, aici întâlnindu-se cu directorul S.C. TRANSGEX S.A. Oradea, ec. Alin Iacobescu şi cu reprezentantul partenerilor islandezi, Arni Gunnarsson. Athanasiu s-a arătat impresionat de rentabilitatea sistemului energetic pus în exploatare de firma orădeană şi a promis să sprijine în măsura puterilor sale astfel de proiecte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.