Pentru festivităţile pe care municipalitatea orădeană doreşte să le organizeze cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă sumele alocate sunt de 114.150 euro, fără TVA. Programul artistic şi formaţiile care vor întreţine atmosfera, precum şi onorariile percepute au fost supuse aprobării consilierilor locali orădeni în şedinţa extraordinară de ieri. Unii au reclamat faptul că materialul le-a fost adus la cunoştinţă cu doar câteva ore înainte de şedinţă, alţii că lipsesc activităţile specifice Sărbătorilor de Iarnă, iar alţii au reclamat sume exorbitante prevăzute pentru diferite formaţii. Contractul încheiat pentru concertul de colinde susţinut de Fuego are o valoare de 2.500 euro. Apoi pentru formaţiile de muzică, ce vor susţine în 22 decembrie un concert, s-a alocat suma de 5.000 de euro. În noaptea de Revelion vor concerta trupele Sylver pentru suma de 8.900 euro, Compact - 5.150 euro şi Danger - 1.300 euro, iar pentru No Mercy, formaţia Goombay Dance Band şi Ricki Dandel, alţi 65.000 euro. De asemenea, tot în noaptea de trecere dintre ani, va mai concerta la Oradea, contra sumei de 17.300 euro formaţia din Ungaria, Republic. Pentru spectacolul de laser şi lumini, firma SC Signa va încasa 9.000 euro.