Mihai Groza pleacă din Consiliul Local Oradea
Fostul primar interimar al Oradiei, Mihai Groza, a renunţat la calitatea de ales local al PD-L în favoarea funcţiei de director al sucursalei Hidroelectrica Oradea. Groza a decis să demisioneze din funcţia de consilier local deoarece funcţia deţinută în fruntea Hidroelectrica este incompatibilă cu calitatea de ales local. Potrivit ordinii pe buletinul de vot de la alegerile din 1 iunie 2008, următorul pe listă este Mircea Bradu. Acesta a renunţat, la rândul său, la demnitatea de ales local, pentru că urmează să fie numit şef al Direcţiei de Cultură Bihor. Astfel, locul lui Groza din Consiliul Local Oradea va fi luat de economistul Cristian Ile, fost consilier judeţean, aflat pe locul zece pe lista PD-L. Ile urmează să fie validat în funcţia de consilier şi să depună jurământul de ales local în cadrul şedinţei CLO de mâine, 28 mai.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.