Un alt stabiliment destinat vârstnicilor a fost vizitat zilele trecute de balerinele Școlii Anette Classic Dance Oradea.

Astfel, locatarii centrului rezidențial Casa Frențiu din Oradea au avut parte de o altfel de după-amiază, serbând primăvara și ziua de 8 Martie alături de nouă balerine care le-au pregătit un program diversificat, dar şi alte surprize.

Acţiunea face parte din proiectul intitulat „Luna cadourilor simbolice pentru vârstnici din urbe/judeţ, precum și pentru copii din căsuțele de tip familial”.

„Noi am mai fost la acești vârstnici chiar în pandemie, iarna, și, chiar dacă nu am putut dansa înauntru, le-am oferit niște momente frumoase, dansând afară, în curte. Ei ne-au privit ori de la geam ori au ieșit la balcon sau la intrarea în cămin. Au fost și atunci, ca și acum, bucuroși că, deși nu erau vremuri prea bune, am reușit să aducem bucurie și emoție deopotrivă prin acțiunea noastră”, a precizat Ana Maria Toth, coordonatoarea tinerelor balerine. Balerinele cu vârste între 9 şi 15 ani (Neli, Hanna, Sofia, Anastasia, Ania, Sofia, Giulia, Iarina și Ema) le-au pregătit vârstnicilor momente deosebite. Aceștia au putut asculta și viziona dans clasic (valsul florilor, variația Prințesa Florina, variația Lebedele Mari și Lebădă neagră), dans contemporan și jazz. Ultimul moment a fost surpriza de 8 Martie, un dans pe muzica interpetată de Ana Cernicova Uzun și intitulat sugestiv „Mama”. Emoțiile la final au fost copleșitoare pentru toți cei prezenți atât pentru vârstnici, cât şi pentru personalul căminului. După programul artistic balerinele au împărțit mărţişoare, desene și fructe.

„A fost surprinzător pentru balerine să afle că doi soți sunt de 2 ani împreună în cămin și sunt căsătoriți de 65 de ani. Sau că unii beneficiari au rude, dar nu prea reușesc să îi viziteze, sau sunt cazuri în care aceștia nu mai au rude și practic căminul și cei de aici sunt familia lor. Mulțumim gazdei Miruna Moza pentru aceste activități”, a mai precizat Ana Maria Toth.