Mica Unire va fi marcată, la Oradea, printr-un ceremonial militar care se va desfăşura miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 12.00, la statuia voievodului Mihai Viteazul din Piața Unirii. În premieră, persoanele cu deficienţe de auz vor beneficia de prezenţa unui intrepret mimico-gestual, iar studenţii orădeni vor realiza o hartă umană a ţării.

Programul manifestării debutează cu întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Naţional al României. Va urma un Te Deum oficiat de preoţii din structurile Sistemului Naţional de Securitate din Garnizoana Oradea. Alocuţiunile privind însemnătatea evenimentului vor fi rostite de către prefectul Ioan Mihaiu şi conferenţiarul universitar dr. Alina Stoica. Manifestarea va continua cu un scurt recital de cântece patriotice susţinut de corul „General Traian Moşoiu” din Oradea. Din program nu lipseşte festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la statuia lui Mihai Vizeazul. Ceremonialul militar se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare şi onorul muzicii militare, după care orădenii prezenţi vor fi invitaţi să se prindă în „Hora Unirii”. 

În completarea programului, Prefectura Bihor aduce la cunoştinţa opiniei publice că instituţia "a asigurat prezența unui interpret în limbaj mimico-gestual, astfel încât persoanele cu deficiență de auz să poată interpreta și înțelege alocuțiunile rostite la eveniment. În acest sens, invităm prin intermediul dumneavoastră persoanele sus-menționate să participe alături de noi la programul ceremoniei din Piața Unirii, cu începere de la ora 12:00. De asemenea, ulterior momentului privind Hora Unirii, împreună cu Uniunea Studenților din Oradea, va fi organizată o hartă umană menită să aducă în prim plan importanța Micii Uniri și tragerea unui semnal de alarmă asupra nevoii de unitate și susținere reciprocă în rândul cetățenilor", se arată în comunicatul Prefecturii.