"Mică istorie a Transilvaniei", lansată şi la Oradea
Sub egida Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor şi a Ligii Pro Europa, vineri, a avut loc lansarea cărţii "Mică istorie a Transilvaniei", semnată de Harald Roth şi editată de Liga Pro Europa. Cu acest prilej, a avut loc şi lansarea nr. 30-31 al revistei "Altera". La eveniment au participat zeci de oameni de cultură din Oradea şi din ţară, gazdă fiind Traian Ştef, directorul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai".
Publicată iniţial în limba germană, în 1997, la Editura Bohlau, din Koln, cartea a fost, mai apoi, tradusă în limba maghiară, în 1999. Apariţia ei în limba română a prilejuit lansări la Braşov, Târgu Mureş şi Cluj. La Oradea, cartea a fost prezentată de doi istorici, Ovidiu Pecican, din Cluj, şi Sorin Şipoş, din Oradea. Din partea Ligii Pro Europa, au luat cuvântul Smaranda Enache şi Elek Szokoly, care au expus motivele editării acestei cărţi, precum şi relaţia lor cu autorul. Cartea încearcă să prezinte istoria Transilvaniei ca un tot unitar şi să depăşească poziţiile diferitelor istoriografii naţionale, fie ele româneşti, maghiare sau săseşti, prin sinteză. În opinia istoricului Ovidiu Peican, cel care semnează prefaţa cărţii, volumul poate servi drept manual, nu în sensul unei excesive simplificări, ci în cel al găsirii unui echilibru just între acumulările istoriografice româneşti, maghiare şi germane.
Născut în 1965, la Sighişoara, doctor în istorie, Harald Roth a studiat istoria Europei de Est, istoria modernă şi teologia evanghelică la Munchen, Freiburg i. Br., Heidelberg şi Seattle/Washington. În prezent, este director ştiinţific al Institutului Transilvan, afiliat Universităţii din Heidelbelg.
Loredana NICOARĂ



Comentarii
Nu există nici un comentariu.