Mesaje de condoleanţe
Episcopul Eparhiei Reformate din Ardeal, Pap Geza, a transmis, ieri, un mesaj de condoleanţe Patriarhiei Române în care arată că prin dispariţia Prea Fericirii Sale Teoctist Biserica Ortodoxă Română pierde un ilustru Întâistătător, iar comunitatea ecumenică din România o personalitate de excepţie.
*
Biserica Ortodoxă din Rusia a transmis condoleanţe pentru moartea Patriarhului Teoctist al României, relatează Interfax. "A fost un păstor înţelept al poporului român alături de care a trecut printr-o perioadă de restricţii şi de dominaţie a ideologiei ateiste. Mai târziu a condus Biserica Română cu demnitate, întâmpinând dificultăţile dintr-o perioadă de mari schimbări sociale şi politice", a spus arhiepiscopul Nikolay Balashov, secretarul Departamentului pentru relaţii bisericeşti externe al Patriarhiei de la Moscova.
*
Arhiepiscopul Romano Catolic de Bucureşti, Ioan Robu, i-a adus, ieri, un ultim omagiu Patriarhului Teoctist, venind alături de pelerini la Catedrala Patriarhală unde a fost depus trupul înaltului ierarh ortodox. "Suntem alături de Biserica Ordodoxă Soră care îşi plânge păstorul", a spus Arhiepiscopul, care a adăugat că Patriarhul Teoctist a avut o viaţă monahală lungă şi chiar dacă a avut o funcţie atât de înaltă, a fost umil şi credincios, având un comportament de călugăr.
*
Nunţiatura Apostolică în România a transmis Papei Benedict al XVI-lea vestea morţii Patriarhului Teoctist, urmând ca o delegaţie de la Vatican să participe la funeraliile acestuia.
"Nunţiatura Apostolică în România a aflat cu durere de trecerea la cele veşnice a Preafericitului Patriarh Teoctist, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Suntem alături de întreaga Biserică Ortodoxă Română şi de poporul credincios, amintindu-ne de acest mare Patriarh care s-a implicat mult în dialogul ecumenic şi mai presus de toate ne amintim de istorica invitaţie făcută Papei Ioan Paul al II-lea de a vizita România", arată Monseniorul Lauro Lalli, însărcinat cu Afaceri al Nunţiaturii Apostolice într-un comunicat de presă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.