Vai de buzunarele noastre! Intervenţiile din ultima vreme ale autorităţilor în zona pieţelor agroalimentare, considerate poate de unii drept "o violare a principiilor economiei de piaţă", sunt binevenite. Mai precis - ar fi, cu condiţia ca aceste măsuri să se regăsească şi în teren. Cu fiecare an devine tot mai clar faptul că, în pieţe, nu funcţionează nicidecum principiile economiei de piaţă, ci ale economiei de... junglă! Aşa cum spuneam, problema este că efectul acestui mercurial cu preţuri maxime nu se face simţit în teren, pe scurt, rezultatele sunt foarte palide chiar şi acum, după trecerea a aproape trei săptămâni, şi asta în condiţiile în care toate rapoartele oficiale şi neoficiale informează că, în acest an, s-a obţinut cea mai mare producţie agricolă de cereale, legume şi chiar fructe. Dovadă că, spre exemplu, conform estimărilor Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, producţia la struguri pentru această toamnă va fi de peste de 1,144 milioane tone! Totuşi, e clar precum "bună ziua!" că preţurile zarzavaturilor şi fructelor de tot felul vor continua să fie ridicate, în dauna consumatorului obişnuit, în ciuda măsurilor introduse de guvern şi de oficialităţile locale, care măsuri încep să semene tot mai mult cu o... gogoriţă electorală. Dar să vedem concret care sunt aceste preţuri, pentru ca apoi să vă spunem şi cât ar trebui să fie ele ţinând seamă de faimoasele limite pe care încearcă să le impună autorităţile... Pariul cu pieţele - (încă) unul pierdut din start... Cartofii se vând cu 8.000 - 12.000 lei kg, ceapa cu 15.000 - 20.000, în funcţie de calitate, roşiile cu un preţ mult prea mare - 15.000-20.000 lei. Castraveţii pentru cămara de iarnă, care abia de acum încolo încep să-şi facă apariţia şi vor fi atât de buni de consumat la iarnă în saramură ori în oţet "tratat" cu mirodenii, costă 13.000-15.000, aşijderea gogoşarilor la care, în prezent, ne uităm cu ochi mari şi tare miraţi - 20.000 lei /kg. Varza e ceva mai accesibilă, dar toată lumea ştie că vremea conservării ei începe abia la finele lunii în curs - 5.000 lei/kg, ardeii graşi ce pot fi umpluţi cu varză ori conopidă - 15.000 - 18.000 lei/kg, vinetele - 10.000 - 12.000 lei, fasolea verde 15.000 - 18.000 lei, fasole uscată - 35.000 - 40.000 lei. Cât priveşte fructele - aici e durere în toată regula: merele româneşti (nu cele aduse de peste mări şi ţări!) au ajuns la cota 15 (la care adăugaţi, desigur, încă trei zerouri), prunele, ei bine, ele sunt ceva mai accesibile - 10.000 lei/kg, piersicile continuă să se încăpăţâneze la 30.000 lei, iar strugurii - 30 - 35.000 lei, în ciuda producţiei mari trâmbiţate de minister. Adăugăm la cele de mai sus că aceasta este realitatea constatată sâmbătă în pieţele agroalimentare orădene, preţuri ceva mai scăzute fiind practicate în Piaţa Nufărul, acolo unde legumele şi fructele se vând en-gross, diferenţele - între ele şi cele practicate de puţinele unităţi de comerţ cu profil - fiind foarte mici. În schimb, preţurile medii anunţate de oficiali nu bat defel cu cele reale: la cartofi - 6.500 lei, la roşii - 9.000 lei, castraveţi 11.000, varză - 3.500, vinete - 8.200, ardei capia 13.500, gogoşari 15.000-15.500, fasole verde 13.400, fasole uscată 23.500 lei. 2,5 milioane- costul unei minime aprovizionări de iarnă Măsurile luate de MAPDR, împreună cu autorităţile locale, destinate să contribuie la desfacerea legumelor şi fructelor în condiţii bune şi, mai ales, la preţuri rezonabile, au fost aşteptate cu speranţe mari de cea mai mare parte a populaţiei urbane cu venituri modeste. Mercurialul zilnic cu preţuri medii maxime în pieţe nu este, însă, nici pe departe o realitate, în pieţe preţurile fiind mult mai mari decât cele anunţate, fără să se observe o reducere cât de cât importantă faţă de cele practicate înainte de aceste măsuri. Nu ne putem apropia de încheierea materialului de faţă fără a spune că, în ţări cu economie de piaţă consolidată, au fost create şi funcţionează excelent firme specializate pentru colectarea, depozitarea şi comercializarea produselor. La noi, ele rămân la stadiul de simple dorinţe ale consumatorilor... În fine, legat de întrebarea "Cât ne costă cămara de iarnă?" răspunsul este... cel puţin 2,5, dacă nu chiar 3 milioane lei. Vor avea românii aceşti bani în buzunare? Rămâne de aflat.