Poliţiştii de frontieră români au descoperit, într-un automarfar încărcat cu ajutoare umanitare din Statele Unite ale Americii, peste o tonă de alimente expirate, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Luni, automarfarul, care transporta peste 16 tone de alimente pentru o fundaţie din judeţul Bihor, a ajuns la graniţă. După o zi de verificări, echipa formată din poliţşti de frontieră, lucrători vamali şi reprezentanţi ai Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Bihor a descoperit că în automarfar erau peste o tonă alimente expirate, precum şi 4,8 tone de alimente al căror termen de valabilitate nu a putut fi stabilit cu exactitate, deoarece codul de valabilitate inscripţionat era diferit de cel folosit de statele europene. Poliţiştii au amendat fundaţia umanitară care era beneficiara transportului iar reprezentanţii OJPC au distrus mărfurile expirate. Produsele pentru care nu s-a putut stabili cu exactitate termenul de valabilitate au fost reţinute pentru a fi resortate în funcţie de datele transmise de producători. Restul alimentelor, care mai erau în termen, au ajuns la beneficiar.