Măsuri adoptate în CL Oradea pentru repornirea economiei locale - Sprijin pentru relansare
Consiliul Local Oradea a aprobat, ieri, două pachete de sprijin pentru repornirea activităţii economice. Primul vizează reducerea cu 20% a impozitului pe clădire pentru agenţii economici care au avut activitatea întreruptă total în perioada stării de urgenţă, iar al doilea se adresează agenţiilor de turism care promovează city break-uri în Oradea.
Întrunit într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Local Oradea a aprobat, cu unanimitate de voturi, două proiecte de hotărâre pentru sprijinirea agenţilor economici din municipiu. Primul proiect prevede „acordarea unor facilităţi în anul 2020 pentru activităţile întrerupte pe perioada stării de urgenţă”. Mai exact, consilierii locali au aprobat reducerea impozitului pe clădiri cu 20% pentru proprietarii clădirilor nerezidenţiale (persoane fizice sau juridice) folosite pentru activitate economică, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi să îşi întrerupă total activitatea. Această facilitate se aplică şi pentru agenţii economici care deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice. Reducerea cu 20% a impozitului pe clădiri reprezintă pracic scutirea de la plată pentru o perioadă de două luni şi jumătate. Tot în acest proiect se menţionează că vor fi scutiţi de la plata lunară a taxei pe clădiri datorate de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau folosinţă a clădirilor aflate în proprietatea statului sau a municipiului Oradea. Scutirea se acordă pe perioada celor două luni aferente stării de urgenţă „doar pentru cei care, potrivit legii, au fost obligaţi să îşi întrerupă total activitatea economică”. Beneficiarii acestei prevederi sunt chiriaşii imobilelor aflate în proprietatea municipiului Oradea care nu au muncit în perioada stării de urgenţă.
Cel de-al doilea proiect destinat sprijinirii activităţii economice din municipiu se adresează agenţiilor de voiaj şi tour-operatorilor care promovează Oradea ca destinaţie city break. Potrivit proiectului aprobat de consilierii locali, municipalitatea va contracta servicii de promovare turistică prin agenţiile de turism sau tour-operatorii care intermediază cazarea turiştilor pe o durată de minimum două nopţi în unităţi de cazare clasificate din Oradea. Agenţiile de turism şi tour-operatorii vor fi selectaţi prin procedură publică.
„Plata serviciilor de promovare va fi în limita a 135.000 lei, în ordinea decontărilor depuse, astfel: 3 lei pentru fiecare turist cazat minimum două nopţi într-o unitate de cazare clasificată o stea, o margaretă şi o floare; 4 lei pentru fiecare turist cazat minimum două nopţi într-o unitate de cazare clasificată două stele, două margarete şi două flori; 6 lei pentru fiecare turist cazat minimum două nopţi într-o unitate de cazare clasificată trei stele, trei margarete, trei flori; 9 lei pentru fiecare turist cazat minimum două nopţi într-o unitate de cazare clasificată patru stele”, se menţionează în proiectul adoptat ieri. Contractele de promovare turistică se vor încheia în 2020 pentru cazări efective realizate până la 31 ianuarie 2021 „cu toţi operatorii autorizaţi/licenţiaţi interesaţi şi care sunt înscrişi pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri”.
În şedinţa CL Oradea, primarul Ilie Bolojan a anunţat că pe lângă aceste două pachete de sprijin pentru repornirea activităţii economice, municipalitatea are în vedere un alt pachet pentru a aduce mai multe zboruri pe Aeroportul Oradea. Pe de o parte, municipalitatea doreşte să încurajeze „o frecvenţă mai bună” a zborurilor pe relaţia Oradea-Bucureşti şi retur, precum şi dezvoltarea de curse externe.
„Nu avem încă avizul Consiliului Concurenţei”, a explicat Bolojan motivul pentru care acest proiect nu a fost inclus pe ordinea de zi. Primarul estimează că, dacă va fi primit acordul, atât de la Bucureşti, cât şi de la Bruxelles, pachetul de sprijin pentru cursele aeriene de pe Aeroportul Oradea va fi supus aprobării în şedinţa ordinară de la sfârşitul acestei luni sau într-o şedinţă extraordinară ce va fi convocată la începutul lunii iulie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.