Parlamentul European al Tinerilor din România s-a antrenat timp de o săptămână în Băile 1 Mai şi Oradea. Cei 70 de tineri din şapte ţări europene plus invitaţii lor, tineri cu posibilităţi reduse de integrare din cadrul Centrului de Plasament nr.2, Fundaţia Ruhama şi Asociaţia pentru bolnavii cu handicap locomotor Oradea, au participat la lucrările „East European Seminar 2010".

Săptămâna de lucru a inclus elementele esenţiale ale unei sesiuni ale Parlamentului European: team-building, lucru în comisii, adunări generale, masă rotundă cu experţi pe temele de comitet abordate. La final delegaţii au susţinut în faţa Adunării Generale moţiuni şi rezoluţii după modelul Parlamentului European despre stadiul de implementare a Pactului European pentru Tineret, respectiv despre integrarea tinerilor în societate, educaţia şi mobilitatea tinerilor, piaţa forţei de muncă pentru tineret, încurajarea vieţii de familie etc. Lucrările sesiunii au fost susţinute în limbile oficiale al Parlamentului European, engleza şi franceza.

Programul derulat în Băile 1 Mai a fost completat ieri cu o întâlnire la Prefectura Bihor cu oficialităţi locale şi responsabili naţionali de politici de tineret, în cadrul unei mese rotunde, precum şi cu un târg de forţă de muncă pentru tineret. Din partea oficialităţilor locale au participat la masa rotundă cu tinerii parlamentari viceprimarul Biro Rozalia, Sorin Buhaş, directorul Autorităţii Naţionale pentru Tineret Bihor, Sorin Moldovan,  responsabil de Proiecte europene locale pentru tineret, judecătorul Cristian Monenci, purtător de cuvânt al Tribunalului Bihor, şi Rodica Voichiţa, de la AJOFM Bihor.

Seminarul a inclus şi elemente interculturale, prezentarea tradiţiilor ţărilor participante printr-un program folcloric, muzică, dans, costume populare, tradiţii culinare, miniconcert de muzică clasică, susţinut de delegaţii muzicieni la eveniment, seri de socializare, întreceri sportive de fotbal, volei şi înot. Evenimentul a fost sprijinit de Comisia Europeană prin programul „Tineret în acţiune", iar la manifestările din Băile 1 Mai şi Oradea au participat tineri din România, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Franţa şi Germania.