A trecut un secol şi jumătate de la 24 ianuarie 1859 fără ca semnificaţia istorică a acestei zile să fie afectată de trecerea timpului, aşa cum se întâmplă - în mod necesar şi firesc - cu atâtea alte evenimente din istoria noastră, care nu poartă însemnele eternităţii. Alegerea ca unic domnitor al celor două principate româneşti de dincolo de Carpaţi (Moldova şi Ţara Românească) a colonelului Al. I. Cuza a constituit, pentru unele dintre marile puteri europene, o adevărată surpriză. Au fost însă şi ţări care au conlucrat pentru reuşita acestei iniţiative politice (cum a fost, spre pildă, Franţa) sau au aprobat-o (cum a procedat, sub acest raport, Rusia). Au existat şi factori externi, care au fost ostili acţiunii politice româneşti (între acestea remarcându-se Turcia şi Austria), încercând să o anuleze, însă intenţiile lor nu s-au putut finaliza.


Un principe ales în unanimitate

În intervenţia noastră ne vom fixa atenţia asupra modului cum a fost receptată în unele ţări europene acea realitate despre care s-a afirmat că: "Unirea, naţiunea a făcut-o", că, altfel spus, este prioritar şi incontestabil "opera" poporului român. Această teză, chiar dacă a fost adeseori vehiculată, nu şi-a pierdut consistenţa, deoarece se bazează pe fapte adevărate, cu un conţinut naţional exemplar. Dintr-o serie importantă de referiri la evenimentele din 5 şi 24 ianuarie 1859, ne vom referi doar la câteva, care sunt însă destul de convingătoare. Consulul francez de la Iaşi, Victor Place, remarca - într-un raport al său din 6 ianuarie 1859, trimis ministrului de externe al Franţei, Al. Walewski - că a fost ales ca domnitor al Moldovei - "în unanimitate" şi "în perfectă ordine" - colonelul Al. I. Cuza. "Această alegere a surprins pe toată lumea", fiindcă, în urmă cu numai două zile, "nimeni nu se gândea la colonelul Cuza". Cum s-au petrecut lucrurile? Diplomatul francez oferă această explicaţie, pe care o putem considera realistă: "Dar partida naţională unionistă, care constituia majoritatea în Adunare şi care era hotărâtă să obţină victoria principiilor pe care le promova, s-a întrunit - de mai multe ori - pentru a desemna un candidat din rândurile sale căruia toţi membrii se angajaseră să-i dea întregul sprijin după alegere. Un sondaj electoral a avut loc la câteva zile şi, la penultima întâlnire, a apărut pe neaşteptate numele colonelului Cuza. Acest nume care, la început a uimit pe toată lumea, nu a întârziat să atragă numeroşi aderenţi şi am fost martorii unui fapt nemaivăzut, când într-o adunare se alege un principe în unanimitate. Dar există ceva încă şi mai demn de reţinut în acest eveniment, subliniază consulul V. Place. Pentru prima dată în Moldova o alegere s-a făcut fără să se fi cheltuit nici un ban".

Domnitorul cu origini în mica burghezie

Marcat de însemnătatea evenimentului, acelaşi consul revine asupra acestuia într-un raport de şi mai mare extensiune pe care l-a trimis superiorului său la Paris. Chiar în partea iniţială a documentului, el precizează următoarele: "Îmi rămâne să apreciez importanţa acestui eveniment şi a consecinţelor sale imediate şi posibile". În primul rând, el face câteva caracterizări memorabile ale noului domnitor. Astfel, îl descrie pe Al I. Cuza ca o "personalitate puternică prin însăşi originalitatea sa, luptând aproape ca un combatant şi ştiind să dea, la momentul oportun, lovituri periculoase". De asemenea, consulul aminteşte că domnitorul aparţine, prin originea sa, după cum o spune el însuşi, micii burghezii a ţării, "apariţia" unui principe care "provenea dintr-o altă familie decât din cele mari" (de boieri - n.n.), care conduseseră ţara, "este, fără îndoială, un lucru nemaiauzit" în istoria ţărilor române. Candidatura lui Cuza a constituit un răspuns excepţional dat "aspiraţiilor actuale" ale Moldovei, astfel că, "în 24 de ore", acesta a câştigat o imensă popularitate şi alegerea sa a beneficiat de afirmarea incredibilă a deplinei unanimităţi". Concluzia care se impunea era următoarea: "Alegerea colonelului Cuza a fost, deci, expresia cea mai adevărată a sentimentului naţional". În realitate, Cuza "a ajuns la putere ca reprezentant firesc al ideilor, dorinţelor şi a nevoilor a căror oră a sunat". Alegerea, în unanimitate, a domnitorului Cuza s-a realizat "fără intrigi, violenţe sau corupţie", de către adunarea "liberă" şi într-un mod cinstit, pentru că în "toate straturile societăţii" a pătruns un suflu de "viaţă nouă", deschisă spre modernitate şi democraţie.


Varianta salvatoare într-o ţară sfâşiată de dezbinare

Un interes pronunţat a manifestat faţă de alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, consulul englez la Iaşi, H.A. Churchill, care a conceput un întins raport cu privire la acest eveniment. El mărturiseşte că "s-a simţit dator" să fie "prezent la alegeri", după care i-a "făcut personal complimente principelui pentru că a obţinut votul unanim al ţării sale". Totodată, s-a declarat "mulţumit" să constate că domnitorul "are calităţi care l-au situat deasupra oricărui candidat de pe liste. Reputaţia sa este a unui om cinstit şi sincer, cu o judecată bună şi cu fermitate de caracter". Consulul englez a avut o "întrevedere" cu principele Cuza, în timpul căreia au schimbat câteva opinii în legătură cu formarea noului guvern, această întâlnire încheindu-se cu mărturisirea lui Cuza că nu va accepta nicio influenţă străină şi se va comporta ca un moldovean credincios ţării sale", deci nu va repeta experienţele unor boieri care, deseori, s-au "plâns" la Înalta Poartă sau la alte guverne europene. Aşadar, primele impresii ale lui H.A. Churchill sunt favorabile lui Cuza şi se adaugă altor aprecieri ale unor străini care au încercat să-i facă un portret exact, uneori, elogiindu-i atitudinea şi proiectele. Domnitorul reprezenta pentru consulul englez de la Iaşi (care era temeinic informat asupra "treburilor" interne) o excepţie care merită toate laudele, deoarece se producea într-o ţară, "în care intriga măruntă este la ordinea zilei şi imoralitatea se află la toate clasele societăţii". Era firesc ca alegerile de la Bucureşti din 24 ianuarie 1859 să fie urmărite - cu şi mai mare atenţie - de către diplomaţii străini, dintre aceştia cei mai activi şi bine informaţi fiind cei englezi şi francezi. Reprezentantul diplomatic englez la Constantinopol, R. G. Colquohun, a transmis un substanţial raport - aşa cum el însuşi menţionează - în care a "prezentat faptele aşa cum s-au întâmplat", lăsând posterităţii o sursă documentară extrem de valoroasă despre cele mai importante momente ale zilei de 24 ianuarie 1859. Din cuprinsul acesteia detaşăm relatarea despre rolul jucat de unul dintre membrii Adunării de la Bucureşti, mai concret Boierescu, care - în intervenţia sa - a "rugat Adunarea ca să înlăture orice animozitate şi să dea ascultare la ceea ce partida sa consideră ca fiind singura ieşire din impulsul în care se află. El a arătat situaţia ţării sfâşiată de dezbinare: fraţii se învrăjbesc între ei; tatăl împotriva fiului, unchiul împotriva nepotului..., astfel că singura cale care le-a rămas este de a-şi întoarce privirea spre Moldova, de a-l alege pe Al. I Cuza, fiind sigur că Poarta şi Puterile garante vor fi determinate să încuviinţeze acest aranjament prezentat ca o conciliere". Tot atunci s-a pronunţat şi prinţul George Ştirbei, care, la rândul său, a considerat că "singura cale de a potoli sentimentele de contrarietate din ţară este de a adopta propunerea în favoarea lui Cuza". El a insistat ca să se realizeze un angajament - pe care l-au semnat toţi membrii prezenţi ai Adunării - că îl vor vota, ca domn al Ţării Româneşti - pe Al. I. Cuza. Drept rezultat, cei 64 de membri ai Adunării l-au votat, în unanimitate, ca în Moldova, demonstrând concret care sunt adevăratele convingeri şi sentimente, punând, în acest mod, în faţa faptului împlinit atât Poarta, cât şi Puterile Garante.


Pro şi contra Al. I. Cuza

Dubla alegere a lui Al. I. Cuza ca domnitor al celor două Principate româneşti de peste Carpaţi a fost "primită cu vii aclamaţii" de cei prezenţi, după cum afirmă consulul general al Belgiei la Bucureşti, J. Poumay, într-un raport din 25 ianuarie 1859. Seara oraşul (Bucureşti) era strălucitor iluminat, pe clădirile publice erau pancarte cu înscrisuri "Trăiască Cuza"; poporul în masă, purtând torţe, a parcurs străzile cu muzica militară în frunte, oprindu-se la casele deputaţilor pentru a-şi manifesta bucuria". Consulul francez Jacques Poumay îşi încheie raportul cu aceste concluzii: "Mase de ţărani din judeţele dimprejurul Capitalei sosiseră deja înarmaţi la bariere şi, desigur, în cazul în care Camera Legislativă nu rezolva singură problema, numind fără întârziere un om nou, cunoscut pentru înclinaţiile sale pentru unire, ar fi avut loc, cu siguranţă, în seara de 24 curent, o mişcare revoluţionară". Primul gest de recunoaştere internaţională a dublei alegeri a lui Cuza a venit din partea Franţei, principala susţinătoare a românilor în acţiunea lor unionistă. La 10 februarie 1859, contele Al. Walewski, ministrul francez de externe, îi scria lui Al. I. Cuza, în numele împăratului Napoleon al III-lea, care "a primit cu deosebit interes scrisoarea prin care-i anunţaţi alegerea dvs. ca domnitor. Sentimentele de simpatie pe care le exprimaţi faţă de Franţa... l-au mişcat profund şi i-au făcut plăcere, îndeosebi să regăsească - în cuvintele dumneavoastră - expresia generoasă a sentimentelor de patriotism şi devotament pe care le manifestaţi faţă de ţara dumneavoastră". Au fost însă şi ţări care s-au opus actului unirii personale, protestând împotriva acestuia şi considerându-l a fi ilegal, deoarece încălca prevederile exprese ale Convenţiei de la Paris (1858). Este vorba de Turcia şi Austria.

Domnitorul Principatelor Unite a desfăşurat o politică internă şi externă care a dus mai departe opera de unificare realizând - în numai 7 ani - statul naţional modern român. Prin unirea efectivă a celor două Principate Române şi organizarea lor modernă s-a realizat un progres considerabil în istoria noastră, realitate pe care generaţiile ulterioare au elogiat-o, aşa cum facem şi noi, astăzi, prin activitatea cultural-ştiinţifică la care participăm.