Noul Cod de procedură penală prevede ca martorul care se teme pentru viaţa sa şi a familiei sale să fie audiat de anchetatori sub o altă identitate, tocmai pentru a-l proteja de răzbunarea celor împotriva cărora depune mărturie. Textul de lege este clar şi concis: "dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar". Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul anchetei, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a anchetatorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite. Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura. Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate. În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului. Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Totodată, pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire, precum şi experţii. Procurorul sau judecătorii pot admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată. Luarea declaraţiei martorului se face în prezenţa procurorului. Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut. Declaraţia martorului ascultat se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă. În cauzele privind infracţiunile de violenţă între membrii aceleiaşi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video.