Ieri, în toate punctele de trecere a frontierei subordonate Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, a avut loc o acţiune menită să demonstreze că, dincolo de uniformă, poliţiştii de frontieră apreciază farmecul feminin şi înţeleg să-l sărbătorească, aşa cum se cuvine, la început de primăvară. Astfel că reprezentantele sexului frumos care s-au aflat, ieri, în punctele de trecere a frontierei de stat de pe raza judeţului Bihor, au avut supriza de a primi, în dar, câte o floare. Pentru acest eveniment, IJPF Bihor a pregătit 500 de fire de garoafe, pe care le-au oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate în tranzitul frontierei de stat. De asemenea, poliţiştii de frontieră nu le-au uitat nici pe reprezentantele mass-mediei orădene, cărora le-au oferit mărţişoare şi flori.