Sprijin PHARE pentru rromii din Cheţ Asigurarea accesului la serviciile medicale şi ameliorarea stării de sănătate a rromilor din comunitatea Cheţ, prin crearea unui centru de asistenţă sanitară, sunt câteva dintre principalele ţinte ale Proiectului PHARE, lansat recent de Consiliul Local al municipiului Marghita în colaborare cu Grupul de Iniţiativă a rromilor din localitatea Cheţ. Valoarea totală a Proiectului - intitulat "Centru de asistenţă sanitară Cheţ", este de aproape 34 de mii de euro, din care un procent de peste 5 la sută îl reprezintă contribuţia la Consiliul Local Marghita. Proiectul se adresează comunităţii de rromi din satul Cheţ, care cuprinde 460 de persoane, pentru care acordarea de sprijin şi informare în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate va reprezenta un pas înainte pentru o mai bună integrare a acestora în societate. Pe lângă beneficiarii direcţi - comunitatea de rromi - de serviciile şi activităţile acestui centru vor beneficia şi ceilalţi locuitori ai satului, care vor avea posibilitatea de-a participa la toate activităţile de informare organizate", a declarat dl Pocsaly Zoltan, primar al municipiului Marghita. Se va acţiona, de asemenea, şi în direcţia reabilitării şi dotării spaţiului în care va funcţiona centrul medical, va fi pregătit şi angajat pe o perioadă nedeterminată un mediator sanitar din rândul comunităţii de rromi din localitate, fiind iniţiate, totodată, campanii de promovare a sănătăţii şi igienei în rândul rromilor din Cheţ. Merită consemnate câteva obiective specifice propuse spre a fi atinse: diminuarea marginalizării sociale a rromilor, acordarea unui sprijin real grupului vizat, în asumarea controlului asupra propriei vieţi şi asupra factorilor ce determină calitatea acesteia, încurajarea relaţiilor interumane, sensibilizarea opiniei publice cu privire la nevoile grupului ţintă. Durata proiectului este de 12 luni de la data semnării contractului de finanţare.