Marea Unire, sărbătorită şi în penitenciar
Ieri, în Penitenciarul Oradea, a fost organizat un program dedicat împlinirii a 90 de ani de la Marea Unirea, cu participarea a 48 de persoane private de libertate.
Manifestarea, intitulată „1 Decembrie, Făurirea României Mari", a debutat cu intonarea Imnului de stat al României. Despre semnificaţia Marii Adunării Naţionale de la Alba Iulia a vorbit Mircea Dulca - directorul Filialei Judeţene Bihor a Muzeului Militar Naţional. Ulterior, un grup de persoane private de libertate au susţinut un montaj cultural-artistic cuprinzând poezii şi cântece adecvate momentului, în faţa unei audienţe formate din specialişti ai serviciului educaţie şi asistenţă psihosocială. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Oradea, acest gen de acţiuni urmăresc conectarea populaţiei carcerale la marile evenimente ale comunităţii locale şi naţionale în perspectiva reintegrării sociale a acestei categorii de persoane.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.