Marcarea necorespunzătoare a băuturilor alcoolice tolerată de autorități?!
Ținând cont de competențele vizavi de constatarea contravenţiei şi aplicarea eventualelor sancţiuni, care sunt, exclusiv, ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ne-am adresat ANAF la data de 24 noiembrie, furnizând și probele deținute în acest caz, procedând la fel și la Direcția Generală Antifraudă Fiscală, căreia i-am prezentat speța tot printr-o sesizare scrisă, înaintată la 2 decembrie a.c. În plus, ne-am adresat și Direcţiei Regionale pentru Accize și Operaţiuni Vamale Cluj (la 24 noiembrie), și Ministerului Finanţelor Publice (în data de 27.11.2014). Tuturor acestor instituții le-am solicitat să răspundă acelorași întrebări:
1. Dacă situaţia prezentată prin intermediul imaginilor ataşate constituie o încălcare a legii şi care anume?
2. Ce măsuri pot fi luate pentru pedepsirea şi mai ales pentru stoparea
unor astfel de încălcări ale cadrului legal?
3. În competenţa cui intră constatarea eventualei contravenţii şi aplicarea eventualelor sancţiuni?
Din păcate, deși s-au scurs în jur de două săptămâni de la depunerea cererilor noastre, doar ANAF ne-a răspuns, precizând că solicitarea „Crișanei" „nu face obiectul Legii nr. 544/2001 în ceea ce privește activitatea administrației noastre" și că a transmis-o „pentru informare Direcției regionale vamale Cluj-Napoca și Direcției regionale antifraudă fiscală 6 Oradea". Desigur, timp ar mai fi și în cazul celorlalte instituții cărora ne-am adresat, termenul legal pentru formularea unui răspuns nefiind depășit, numai că noi nu suntem interesați exclusiv de primirea unui răspuns, asta deoarece considerăm că o abordare epistolară a problemei nu produce efectele scontate de demersul nostru jurnalistic. Ne-am fi dorit - și ne dorim încă! - acțiuni concrete împotriva celor care încalcă legea, iar lipsa de „curiozitate" a organelor, care, în urma petițiilor noastre, nici măcar nu ne-au contactat pentru a le furniza detalii despre locațiile unde am depistat zecile de sticle de băuturi alcoolice marca „Regiana" timbrate necorespunzător, ne împinge spre scepticism vizavi de reacția autorităților de resort. Că nimic nu s-a întâmplat din 24 noiembrie și până astăzi, o dovedim cu noi imagini și înregistrări din aceleași magazine, cu aceleași băuturi marcate necorespunzător, cu timbre fluturânde, desprinse fie de pe dopuri, fie de pe sticle. Și, pentru a proba faptul că imaginile sunt recente, am plasat la fața locului un exemplar al cotidianului nostru, cel apărut pe 9 decembrie.
Dacă primul dintre moși, Nicolae, nu le-a adus contravenționiștilor „nuielușa" binemeritată, poate că Moș Crăciun va face, în fine, dreptate! Ar fi cel mai frumos cadou pe care oamenii de bună-credință din această țară și l-ar dori!



anaf, nu-si face treaba. Imi trimite somatie ca am deplatit o restanta de 1(UN)LEU-RON ,eu avind de primit de la ei 10(zece)lei-ron ce ar trebui sa fac in acest caz.
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: bademio@yahoo.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: bademio@yahoo.com
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: victorneagu30@gmail.com
Cea mai serioasa oferta de lucru! Aceasta oferta s-a transformat deja intr-un fenomen, datorita seriozitatii noastre! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: manuela.ciocan@yahoo.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: aviacoraliz@yahoo.com