Mâine, exerciţiu de alarmare publică
Mâine, între orele 10.00 - 13.00, Primăria municipiului Oradea va pregăti un exerciţiu de alarmare publică. Scopul acestuia este verificarea sistemului de alarmare în situaţii de urgenţă, cunoaşterea de către populaţie a semnificaţiei semnalelor de alarmare şi a modului de comportare în astfel de situaţii. La recepţionarea semnalului de "Alarmă la dezastre" (5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele) în situaţii de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase (furtuni puternice, descărcări electrice, ploi torenţiale, vânt puternic) cetăţenii sunt rugaţi să întrerupă orice activitate şi să aplice regulile de protecţie, dacă situaţia o impune; să se adăpostească în clădirile care oferă protecţie faţă de pericolele existente; să închidă ferestrele şi să asigure obiectele care ar putea fi luate de vânt; respectiv să menţină aparatele de radio deschise pentru a putea recepţiona eventualele comunicate ce vor fi transmise. La transmiterea semnalului "Încetarea alarmei" (sunet continuu cu durata de 2 minute) se reiau activităţile normale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.