Mai puţine spitale, mai puţine salarii de directori
Întors de la întâlnirea regională a reprezentanţilor sistemului sanitar din judeţele Cluj, SatuMare, Maramureş, BistriţaNăsăud, Sălaj şi Bihor cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, desfăşurată joi, la Cluj-Napoca, prefectul judeţului Bihor, Ilie Bolojan, a transmis presei orădene măsurile stabilite pentru reforma sistemului sanitar bihorean.
Mutarea secţiilor de la Spitalul Judeţean, până în toamnă
Alături de prefectul de Bihor, la întâlnire au luat parte directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Ritli Ladislau, şi directorii spitalelor clinice de copii şi judeţean, dr. Gheorghe Carp şi dr. Ovidiu Cacuci. Reforma în sistemul sanitar bihorean va fi efectuată potrivit prefectului în trei etape. În prima fază vor fi mutate câteva secţii de la Spitalul Clinic Judeţean la Spitalul Clinic de Copii "dr. Gavril Curteanu", până în toamna acestui an. Apoi, se va construi Spitalul de Urgenţe, care va fi populat cu secţiile de urgenţe chirurgie de la Spitalul Clinic Judeţean, Ambulatoriul spitalului va fi evacuat, iar în paralel se vor pune bazele Institutului Inimii.
Singura soluţie pentru Maternitate: director din exterior
În cea de-a treia etapă, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase va intra în structura Spitalului Clinic Judeţean ca secţie distinctă, iar o secţie de la Maternitatea orădeană va fi mutată, la rândul ei, la Spitalul Clinic de Copii, în ciuda opoziţiei celor doi manageri ale acestor unităţi sanitare. "Având în vedere cultura mediului nesănătos pe care nu are rost să o mai pomenim aici, de la Maternitatea din Oradea, se impune conducerea acestei unităţi sanitare de către o persoană din exteriorul spitalului, întrucât pentru un director din interior va fi foarte dificil să aducă relaţia personalului cu pacienţii la standarde normale", a declarat prefectul Ilie Bolojan. Nici Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie nu a fost "uitat", urmând ca acesta să treacă în subordinea Spitalului Judeţean. Tipul şi titulatura actualului spital de copii sunt deocamdată incerte, existând posibilitatea ca acesta să devină municipal ori general, aici urmând să se trateze adulţi şi copii deopotrivă.
O nouă reducere a numărului de paturi
Pe de altă parte, având în vedere numărul mare de unităţi sanitare cu paturi din Bihor, comparativ cu alte judeţe ale ţării, spitale care de altfel "înghit" fonduri consistente, în special pentru cheltuielile de personal şi de management, una dintre măsuri vizează fuziunea unora dintre ele şi desfiinţarea altora, precum şi reducerea numărului de paturi. Astfel, Secţia de Pneumoftiziologie de la Gheghie va fi închisă, urmând să se mute, împreună cu cea de la Aleşd, în cadrul unei secţii cu această specialitate la spitalul din oraş, în timp ce Centrul Medico-Social Nucet şi Spitalul de Psihiatrie Nucet vor fuziona. Numărul de paturi din Bihor va fi redus cu circa 150, unităţile sanitare vizate fiind Secţia de Pneumoftiziologie din Gheghie, cele două unităţi sanitare amintite din Nucet, cărora li se adaugă Maternitatea şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Oradea.
Ilie Bolojan a mai precizat că la sfârşitul acestei luni, DSP Bihor va trebui să facă numirile pe funcţiile de directori generali, medicali şi economici la spitale, care urmează să fie aprobate de prefect, noii manageri interimari urmând să deţină funcţiile pe o perioadă de trei luni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.