Potrivit raportului de activitate întocmit de Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Bihor, la sfârşitul acestui, an numărul accidentelor grave a scăzut, înregistrându-se 170 de cazuri, faţă de anul trecut, când s-au produs 178. De asemenea, şi numărul persoanelor care au decedat în urma unor accidente rutiere a scăzut faţă de anul precedent cu 10 cazuri. Cu toate acestea, la fiecare două zile, pe şoselele judeţului s-a înregistrat un accident grav, iar la fiecare şase zile o persoană şi-a pierdut viaţa. "Din punctul nostru de vedere, acest an a fost relativ bun. Faţă de anul trecut, a scăzut atât numărul accidentelor grave, de la 178 la 170, cât şi cel al persoanelor care au decedat (anul trecut s-au înregistrat 74 de cazuri, iar în acest an 64)?, ne-a declarat comisarul Dorin Sava, ofiţer în cadrul SPR Bihor. În ceea ce priveşte locul de desfăşurare a accidentelor, majoritatea, 47% au avut loc în mediul urban (oraşe şi municipii), iar restul de 53 % în mediul urban. Cele mai multe accidente cu cele mai multe persoane decedate s-au înregistrat între orele 14.00 - 22.00, când din totalul de 68 de accidente, 28 de persoane au decedat, iar 49 au fost rănite grav. Aproximativ 30% dintre aceste cazuri au fost datorate şoferilor aflaţi în tranzit în judeţul nostru. De asemenea, majoritatea accidentelor au avut loc pe Drumul Naţional 1 (Oradea - Cluj, între localităţile Săbolciu şi Săcădat) şi pe Drumul Naţional 76 (Oradea - Deva, în special între localităţile Răbăgani şi Pocola). Principalele cauze au fost neadaptarea vitezei, neatenţia în conducere, dar şi indisciplina pietonilor. Au fost sancţionaţi pentru viteză excesivă sau neadaptarea vitezei la condiţiile de drum aproximativ 30.000 de conducători auto (circa 100 de şoferi au fost sancţionaţi zilnic), 3.400 de pietoni, 2.600 de biclişti, 703 căruţaşi şi 1.440 de şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost ridicate 2.720 de permise de conducere şi s-au produs 14 accidente rutiere, în care conducătorii auto au părăsit locul faptei, toate cazurile fiind rezolvate. Poliţiştii au acţionat şi pe linia prevenirii evenimentelor rutiere. Au fost organizate şi desfăşurate 90 de acţiuni în unităţile de învăţământ din Oradea şi judeţ şi în taberele şcolare, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Astfel, echipa Bihorului s-a situat pe locul IV la faza naţională a concursului ?Educaţie rutieră - educaţie pentru viaţă? şi locul II la concursul interjudeţean organizat la Oradea şi la care au participat cele mai bune echipaje din ţară. 2651c