Mai mulţi epoleţi pentru liniştea noastră
Un poliţist veghează la siguranţa a circa 546 de bihoreni
În 2006, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, s-au organizat cele mai multe angajări din ultimii ani, sute de locuri de agenţi, ofiţeri sau subofiţeri fiind scoase la concurs în ultimele 12 luni. Astfel, în prezent poliţia bihoreană are un nivel de încadrare de 95,7 %, ceea ce înseamnă 183 de oameni ai legii la suta de mii de locuitori sau, altfel spus, un poliţist la... 546 locuitori.
La fel ca parchetele sau instanţele de judecată, poliţia bihoreană se confrunta în urmă cu doi ani cu un deficit de personal care a dus la un volum foarte mare de lucru pentru fiecare lucrător. În vederea completării schemei de personal, încă din anul 2005 au fost angajaţi, inclusiv din sursă externă, zeci de agenţi de poliţie sau ofiţeri la servicii precum financiar - contabil, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor. Peste 30 de agenţi de poliţie au fost încadraţi la posturi de poliţie din judeţ cum ar fi Salonta, Marghita, Valea lui Mihai etc. De asemenea, la nivelul IPJ Bihor au fost angajaţi, tot în 2005, sociologi, psihologi şi consilieri juridici. Procesul de completare a schemei de personal a continuat şi în 2006, anul trecut fiind încadraţi din sursă externă alte câteva sute de tineri. Numai în luna martie a anului trecut au fost scoase la concurs 55 posturi de agent de poliţie, din care cinci posturi pentru cetăţenii români de naţionalitate maghiară. Prin aceste posturi, repartizate la nivelul poliţiilor municipale, orăşeneşti şi posturilor comunale de poliţie din judeţul Bihor, s-a urmărit suplimentarea numărului de poliţişti care acţionează în structurile de Ordine Publică, în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor. Interesul bihorenilor pentru ocuparea acestora s-a dovedit a fi foarte mare, astfel că pe cele 55 de locuri s-au înscris nu mai puţin de 485 de candidaţi, dintre care 15 de naţionalitate maghiară, majoritatea absolvenţi de studii superioare. Tot în 2006 au fost ocupate în urma unui concurs zece locuri de ajutor şef de post în Abram, Avram Iancu, Batăr, Brusturi, Buduslău, Căpâlna, Diosig, Tinca, Dobreşti şi Sălacea. La acestea se adaugă funcţiile de ofiţer şi subofiţer ocupate la nivelul diferitelor servicii din cadrul IPJ Bihor, precum şi cele destinate în special cetăţenilor de etnie romă. Astfel, la sfârşitul anului 2006, din cele 237 posturi de ofiţeri prevăzute erau încadrate 219, iar din cele 953 posturi de agenţi erau ocupate 885, ceea ce înseamnă peste 95% nivel de încadrare. În prezent, în judeţul Bihor 183 de oameni ai legii veghează la siguranţa a o sută de mii de locuitori. "Anul 2006 a fost, fără îndoială, foarte bun, din mai multe puncte de vedere. Schema de personal a fost completată, dar stăm bine şi în ceea ce priveşte logistica. În luna martie a acestui an aşteptăm o nouă promoţie de ofiţeri şi subofiţeri, iar angajările vor continua cu atât mai mult cu cât Bihorul este printre judeţele cu cei mai puţini lucrători la suta de mii de persoane", a declarat şeful IPJ Bihor, comisar şef Liviu Popa.
Pe lângă aceste aspecte, printre priorităţile poliţiei bihorene pe anul 2007 se numără finalizarea lucrărilor de modernizare la sediul Poliţiei municipiului Oradea, extinderea reţelei de calculatoare, finalizarea blocului de locuinţe destinat angajaţilor MAI şi, desigur, scăderea infracţionalităţii şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.