Mai bine mai târziu decât niciodată - amenda vine o dată cu recepţia lucrării
Birocraţia, fuga de răspundere şi tentativele repetate de eludare a organelor statului au făcut ca, abia după mai multe zile, inspectorii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Bihor să transmită firmei Selina procesul-verbal de constatare a contravenţiei cu privire la demararea lucrărilor la parcarea de pe strada Independenţei fără autorizaţie.
În urmă cu o săptămână, pe data de 13 aprilie, reprezentanţii mass-media au sesizat toate forurile abilitate cu privire la demararea, în parcarea de pe strada Independenţei, lângă Sinagoga Neologă, a unor lucrări de amenajare a noi locuri de parcare, fără însă ca, în prealabil, Primăria Oradea, beneficiarul lucrării, să fi obţinut autorizaţia de construcţie. Reprezentanţii Administraţiei Imobiliare Oradea au motivat această scăpare prin prisma faptului că "nu au avut timp să aştepte pentru obţinerea tuturor acestor avize". În aceste condiţii, mai bine de trei săptămâni, cu girul conducerii AIO, s-a demarat şi executat o lucrare, finalizată aproape în proporţie de 90%, fără a avea nici măcar un proiect tehnic şi niciun act care să permită începerea lucrării. Cu toate că noul director al AIO, Cristian Beltechi, a fost sesizat cu privire la această ilegalitate, cu girul acestuia, starea de fapt a persistat, lucrările de montare a bordurilor continuând timp de trei zile. Mai mult, deşi somat în repetate rânduri să oprească lucrările, Beltechi a permis muncitorilor să-şi vadă nestingheriţi de treabă. Nici inspectorii ITC Bihor, sesizaţi şi ei pe data de 13 aprilie, nu au reuşit ca pe data de 15 aprilie să oprească lucrările. Reprezentanţii Selina au refuzat să semneze procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi au invocat fel şi fel de tertipuri pentru a împiedica să le parvină acest proces. În aceste condiţii, abia la o săptămână de la declanşarea scandalului, inspectorii ITC Bihor au fost în măsură să transmită firmei Selina actul constatator al verificărilor.
Pentru demararea lucrărilor fără autorizaţie şi fără proiect, firmei Selina i s-a aplicat o amendă în valoare de 4.000 de lei. De asemenea, inspectorii ITC Bihor au înaintat o notă de control şi beneficiarului lucrării, AIO, care, la rândul său, ar trebui să-şi sancţioneze propriii salariaţi pentru această abatere. Lucru greu de crezut.



PROTEST PUBLIC ÎMPOTRIVA DECIMĂRII SPAŢIILOR VERZI DE LÂNGĂ BLOCURI PROTEST PUBLIC împotriva cenzurii practicată de Primăria Oradea, care nu publică pe portalul primăriei şi nu răspunde decât acelor mesaje ale cetăţenilor care nu deranjează această instituţie. PROTEST PUBLIC împotriva Primăriei Oradea care promovează proiecte de amenajare urbanistică ce incalcă prevederile legale de mediu si sănătate şi nu ţin cont de interesele vitale ale acestei comunităţi. PROTEST PUBLIC împotriva Primăriei Oradea, care şi-a propus urâţirea acestui oras, transformarea cartierelor într-o mare parcare, prin distrugerea spaţiilor verzi de lângă blocuri. Acele spaţii verzi care acum câţiva ani mai erau verzi, acum fiind pământ bătătorit sau balastru aruncat după lucrările de sistematizare. PROTEST PUBLIC împotriva perfidiei si prefăcătoriei acestei instituţii, care cere cetăţenilor să dea dovadă de conştiinţă civică îngrijind spaţiile verzi de lângă blocuri, dar nu face nimic pentru refacerea acelora distruse, ba mai mult, le scoate definitiv din circuitul verde prin amenajarea parcărilor, cu încălcarea prevederilor legale în acest domeniu : spaţiile verzi, distruse sau în funcţiune, nu pot primi altă destinaţie ; spaţiile pentru gararea şi parcarea autovehiculelor în cartierele de blocuri trebuie să respecte o distanţă minimă faţă de peretele blocului şi nu altfel (vezi amenajările parcare din cart. Nufărul sau Rogerius – str. G.B.Shaw). PROTEST PUBLIC împotriva Primăriei Oradea care dovedeste dispreţ faţă de acei cetăţeni, în special de la parterul blocurilor care, împotriva voinţei lor, sunt obligaţi să înghită gazele de eşapament ale maşinilor parcate la 2-3 metri de geamuri sau chiar langă peretele blocului. De ce nu mai amenajează primăria locuri de parcare şi pe centura oraşului !? PROTEST PUBLIC împotriva nepăsarii acestei instituţii care a lăsat să se usuce, nefiind udaţi, mii de pomi plantaţi în toamna anului 2008, prin iniţiativa unei persoane de o factură morală deosebită, şi care, probabil dezamagită de cei pe care i-a crezut de bună credinţă, s-a retras în anonimat. PROTEST PUBLIC împotriva dezinformării Primăriei Oradea care, cu ocazia amenajăriilor de parcări, se laudă că a amenajat şi câteva sute de metri pătraţi de spaţiu verde, uitând să spună presei că nu a mărit în nici un fel suprafaţa verde din zonă, dimpotrivă, din spaţiul verde existent în urmă cu ceva timp şi degradat între timp prin nepăsarea autorităţilor, nu a refăcut decât un sfert, restul acoperindu-l cu beton. PROTEST PUBLIC împotriva acestei instituţii care dispreţuieşte acea parte a poţiei acestui oraş care consideră că îmbunătăţirea calităţii aerului pe care îl respirăm este obiectiv primordial ( si aceasta nu se poate face decat prin refacerea spaţiilor verzi, ceea ce ne cere de altfel şi UE), motivând acţiunile ilegale prin sporirea confortului unora ca Gică şi Ogică, care cu inconştienţă calcă cu maşinile verdeaţa de lângă ferestrele noastre şi a căror filozofie este “manânc, beau, pot să crăp, dupa mine potopul”. PROTEST PUBLIC împotriva acelor jurnalişti care, din inconştienţă sau interes, laudă “realizările” Primăriei Oradea, fără să ţină seama de faptul că, din cauza noxelor din aer (care sunt absorbite numai de spaţiile verzi şi nu de betoane) numărul cazurilor de cancer la copii sau numărul copiilor care se nasc cu malformaţii, creşte alarmant an de an. PROTEST PUBLIC îndreptat asupra acelor organizaţii de mediu care nu iau nici o atitudine faţă de ceea ce se întâmplă. Ceea ce se distruge acum, nu va mai putea fi refăcut niciodată. PROTEST PUBLIC împotriva cetăţenilor conştienţi de răul care se face, dar care preferă să înghită şi nu să protesteze. Protestul lor i-ar putea ajuta să înţeleagă pe aceia care încă nu-şi dau seama de răul ce se face.