Scoici de toate mărimile şi formele, timbre, monede, bile de sticlă colorate, casete de bijuterii, şerveţele, felicitări, vederi, ouă încondeiate, toate au făcut, ieri, obiectul unei expoziţii cu colecţiile elevilor clasei a II-a B de la Şcoala cu clasele I-VIII "Oltea Doamna" din Oradea şi ale preşcolarilor din grupa mare de la Grădiniţa cu Program Normal nr. 9. Activitatea face parte din programul de educaţie şi protecţie a mediului Eco Orizont, în cadrul căruia cele două instituţii de învăţământ sunt partenere. Institutoarele Ileana Szilagyi şi Samica Boghiu au încurajat dorinţa copiilor de a colecţiona obiecte cât mai frumoase, tocmai pentru a-i apropia şi mai mult de natură, să o cunoască mai bine şi să o preţuiască. Potrivit inspectorului de specialitate pentru învăţământul preşcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Maria Ivănescu, proiectul Eco Orizont se desfăşoară în judeţul nostru atât în învăţământul preşcolar şi primar, cât şi în cel gimnazial şi a fost lansat în luna octombrie. "Intenţionăm prin proiect să facem un opţional la aceste cicluri de învăţământ, realizarea unui ghid de educaţie pentru protecţia mediului şi a unor caiete speciale pentru copii", a precizat Maria Ivănescu. Atât elevii, cât şi preşcolarii au adunat cele mai frumoase şi reprezentative obiecte încă de la începutul anului şcolar, munca lor concretizându-se printr-o expoziţie foarte bogată. În finalul activităţii copiii au primit diplome, iar preşcolarii au pregătit un spectacol colegilor lor.