1 Iunie este ziua veseliei inocente, a celor mai inedite manifestări, prin cântece, dansuri şi artă dramatică, pline de farmecul vârstei. Aşa au gândit şi iniţiatorii proiectului "Carnavalul copilăriei", învăţătorii de la ciclul primar al şcolii gimnaziale din Luncşoara, comuna Auşeu.

"Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a aprecia şi iubi copiii, un prilej de întâlnire fericită a celor mari cu cei mici", a spus coordonatoarea proiectului, prof. Adina Bradea, care, împreună cu colegele sale, profesoarele Noje Corina, Caba Claudia şi Lascău Lavinia, au alcătuit un program de activităţi eşalonat pe 5 zile, cu elevii din clasele I-IV: 28 mai - Semnificaţia zilei de 1 Iunie; 29 mai - Culorile copilăriei, desene tematice; 30 mai - Versurile copilăriei; 31 mai - Ne pregătim de sărbătoare; 1 Iunie - Azi distracţia e tare, cu prezentarea scenetei "Carnavalul personajelor din poveşti" (cls. a IV-a); ne distrăm cu "Prietenii veseliei", animaţie, twisting, painting, întreceri, ghicitori, glume, pozne, farse şi jocuri. Întreaga atmosferă a fost creată şi întreţinută de o echipă de 4 clowni, din Oradea, care timp de 2 ore au antrenat copiii în cele mai inedite şi trăznite ipostaze şi jocuri, spre amuzamentul celor mici şi zâmbetele de bucurie ale celor mari. Manifestarea s-a încheiat, nu se putea altfel, cu o petrecere pe cinste, cu tort şi suc, cu muzică şi "bâţâială".