Lucrările la reabilitarea stăzii Horea se apropie de final. Acestea au fost executate de către Drumuri Orăşeneşti în cadrul Programului Operaţional Regional, având o valoare de 923.203, 37 fără TVA. Lucrările au început în cursul lunii aprilie 2011 şi au ca termen de finalizare data de 29 iulie 2011. Până acum s-au realizat următoarele lucrări: frezarea carosabilului vechi, egalizarea suprafeţei înaintea turnării asfaltului nou, înlocuirea bordurilor atât la carosabil, cât şi la trotuar şi accese, ridicarea căminelor şi gurilor de scurgere la cota drumului. Totodată, s-a turnat stratul de binder, iar joi, 14 iulie a.c., s-a turnat stratul de uzură. Lucrările sunt aproape finalizate, au mai rămas de făcut doar racordurile cu străzile adiacente străzii Horea.