Lucrările de reabilitare lasă fără apă o stradă întreagă
Zeci de familii de pe strada Iosif Vulcan din municipiul Oradea au rămas de joi fără apă rece şi caldă, din cauza unor lucrări efectuate de muncitorii de la RA Apă Canal. Locatarii sunt nemulţumiţi nu atât din cauza faptului că sunt efectuate reparaţii, cât pentru că nu au fost anunţaţi în prealabil, astfel încât lipsa apei să nu îi ia prin surprindere.
De la începutul acestui an, municipiul reşedinţă de judeţ s-a transformat într-un uriaş şantier, lucrări de reparaţii fiind efectuate pe majoritatea arterelor principale din Oradea, îngreunând traficul rutier. Mai mult, de câteva săptămâni, săpăturile s-au extins şi pe străzile laterale, astfel încât circulaţia dintr-un punct în altul al oraşului este mult mai dificilă. Nu numai traficul rutier are însă de suferit de pe urma lucrărilor, care parcă nu se mai termină, ci şi persoanele care locuiesc în zonele cuprinse în programul de reabilitare. Astfel, începând de joi, locuitorii de pe strada Iosif Vulcan nu mai beneficiază de apă caldă şi rece, fără ca autorităţile să-i înştiinţeze din timp despre acest lucru. "Nu ne-a anunţat nimeni că nu o să avem nici apă caldă, nici apă rece. Stăm aşa de 24 de ore. Avem copii mici, iar apa este necesară pentru ei, pentru gătit şi pentru spălat. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă", ne-au declarat locuitorii din zonă. Orădenii spun că au încercat să afle nişte lămuriri de la RA Apă-Canal, fără a obţine însă nici un rezultat. "Am sunat la Apă Canal, dar, în loc să ni se explice care este situaţia, cei de acolo ne-au vorbit foarte urât şi ne-au închis telefonul în nas. Pe de altă parte, cred că primarul ar trebui nu doar să dea tot felul de dispoziţii, ci şi să iasă pe teren să vadă cum sunt efectuate lucrările şi, mai ales, cât de afectaţi sunt cetăţenii", a precizat unul dintre locatari.
Acesta nu este primul caz în care locuitorii municipiului Oradea sunt nemulţumiţi de lucrările efectuate de către muncitorii de la RA Apă Canal. Cei care locuiesc în zona Spitalului Judeţean s-au plâns de faptul că, după ce au suportat zilele caniculare, fără să beneficieze de apă, au fost anunţaţi că lucrările vor continua peste termenul anunţat iniţial, deoarece durata reparaţiilor a fost estimată greşit. Conducerea Regiei nu a putut fi contactată pentru a exprima o poziţie oficială vizavi de aceste situaţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.