Lucrările de reabilitare a Podului Ferdinand - 21 decembrie, reluarea circulaţiei pietonilor
Reabilitarea Podului Ferdinand creează un real disconfort orădenilor, nu doar şoferi, dar şi pietoni, care sunt nevoiţi să parcurgă zeci de minute pe jos pentru a ajunge de pe un mal pe altul. Cu toate acestea, constructorul nu intenţionează să devanseaze termenul asumat, 21 decembrie, pentru reluarea circulaţiei pietonale.
Potrivit Primăriei Oradea, până acum au fost demontate bordurile de piatră, a fost frezat și decapat asfaltul până la structura de grinzi și tablier a podului. Totodată, au fost desfăcuți parapeții și s-au tăiat conductele de rețele de pe pod. În prezent se montează eșafodajele și structura de ridicare a grinzii independente, iar săptămâna viitoare urmează să se lanseze grinda independentă. Decizia de reabilitare a podului a fost luată având în vedere faptul că podul a fost construit în anul 1954, iar de atunci nu a fost supus reparațiilor capitale. Având în vedere faptul că în acest an au loc lucrări de reabilitare a Pieței Unirii, administrația locală a decis să reabiliteze și acest pod. Astfel lucrările de reabilitare au început în luna septembrie și urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii martie 2016. În funcție de modul în care lucrările vor avansa, dar și de condițiile meteo, circulația pietonală de pe pod ar urma să fie redeschisă din 21 decembrie 2015. Valoarea lucrărilor este de 5.150.599,62 lei, plus TVA, iar acestea sunt executate de S.C Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby A.S, câștigătoarea licitației.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.