Deşi pe şantier bate vântul şefa ambulanţei speră să vadă sediul nou gata până la sfârşitul anului

În ciuda faptului că lucrările la noul sediu al Serviciului de Ambulanţă Judeţean trebuiau finalizate la sfârşitul lunii aprile, acestea sunt încă la început. Muncitorii care ar trebui să lucreze de zor lipsesc de pe şantier în timp ce managerul Ambulanţei susţine că aşteaptă bani de la Ministerul Sănătăţii pentru a continua proiectul, şi că, în cazul în care aceştia vor veni, până la sfârşitul anului noul sediu va fi finalizat.

Locaţia în care ar trebui să se construiască noul sediu al ambulanţei de pe strada Sucevei arată ca un loc părăsit. Vineri, în jurul orei 11.30, pe şantier nu se zărea picior de om. Grămezile de nisip zăceau neatinse, găleţile în care cândva fusese vopsea şi scaunele cu hainele de lucru ale muncitorilor rămăseseră părăsite într-o încăpere. Un câine jigărit dormea în capătul curţii, iar vântul şuiera printre ruine. Timp de câteva minute, reporterul Crişanei s-a plimbat prin şantier fără a se întâlni cu nimeni. La un moment dat a apărut totuşi un "Dorel" cu şapcă albastră în cap, tricou portocaliu şi o cafea în mâna dreaptă. "Muncitorii au plecat cu inginerul să lucreze la Fan Curier", spune acesta, vizibil derajat de prezenţa străinilor. Invocă pauza de masă, dar când este întrebat de ce nu e nimeni pe şantier dacă aceasta este între 12.00 şi 12.30 se enervează: "Întrebaţi inginerul. Nu e treaba mea să ştiu unde sunt ceilalţi!". Cam aşa arată o zi obişnuită "de lucru" la noul sediu al ambulanţei, sediu pe care managerul Ambulanţei speră să îl vadă finalizat la sfârşitul anului. Asta... dacă vor veni ceva bani de la Minister.     

Ministerul întârzie cu banii?!

Managerul general al Ambulanţei Bihor, dr. Daniela Petrişor susţine că Vestind Construct şi-a respectat contractul, dar că totul depinde de banii de la Minister. "Aşteptăm să vedem ce bani vom primi şi abia după aceea putem da o dată exactă la care vom termina noul centru. În mod normal, dacă vom primi fondurile de care avem nevoie în următoarele săptămâni, sediul va fi finalizat până la sfârşitul anului", a spus dr. Daniela Petrişor. Construcţia noului centru al Ambulanţei din strada Sucevei nr. 24 a început cu stângul încă de la început. Licitaţia pentru lucrări a fost organizată în iulie 2011, când s-au înscris firmele Selina, CIAC şi Vestind Construct. Oferta Vestind a fost considerată cea mai potrivită, firma obligându-se să finalizeze lucrarea în două luni şi 12 zile, pentru 2,1 milioane de lei. Deşi am insistat să obţinem un punct de vedere din partea Vestind Construct, managerul Remus Căpăţână nu a răspuns la telefon.