În această perioadă, Distrigaz Vest SA derulează lucrările de interconectare a conductei de gaz de pe malul drept cu cea de pe malul stâng, având în vedere că sistemul de distribuţie a gazelor este unul inelar. Lucrările au ca termen de finalizare o lună, reprezentanţii companiei apreciind că vor fi finalizate până la sfârşitul lunii august.

Parcul 1 Decembrie, Aleea Gojdu şi Parcul Libertăţii sunt brăzdate în această perioadă de şanţuri şi utilaje, lucrările de interconectare a sistemului de distribuţie a gazului ajungând de pe malul stâng pe malul drept, urmând ca, la un moment, să fie executat şi un foraj la trecerea din Piaţa 1 Decembrie. "Fiind un sistem de distribuţie a gazelor inelar el trebuie închis la un moment dat. Derularea acestui proces de interconectare are loc în această perioadă tocmai pentru că este vacanţă şcolară şi circulaţia rutieră nu este atât de intensă. De comun acord cu Poliţia Rutieră şi autorităţile locale, s-a stabilit un traseu cât mai puţin circulat. De asemenea, tocmai pentru a scurta un pic traseul, lucrările au pornit din două puncte", ne-a declarat Ioana Roman, din cadrul Departamentului de Relaţii cu Clienţii al Distrigaz Vest. Străzile implicate în procesul de interconectare sunt Mihai Viteazul, Piaţa 1 Decembrie, Aleea Gojdu, după care se traversează Crişul Repede până în Parcul Libertăţii, aici aflându-se capătul de conductă de pe celălalt mal. „Acest proces de închidere a sistemului de distribuţie inelar este necesar pentru asigurarea unei presiuni mai mari a gazului, dar şi vital, care va permite asigurarea permanentă a acestei utilităţi indiferent de ce s-ar întâmpla", mai spune Ioana Roman. Conform acesteia, în acest an, operatorul de gaze naturale SC Distrigaz Vest SA ar putea ajunge la numărul de 5.000 de consumatori în municipiul Oradea.