Inspectoratul Şcolar Judeţean a intrat, de la finele lunii trecute, într-un program de reparaţii curente, care se vor încheia, probabil, în luna februarie sau martie a anului viitor. Lucrările presupun schimbarea tencuielii, zugrăveli, schimbarea pardoselii şi înlocuirea acesteia cu parchet laminat, precum şi schimbarea geamurilor, majoritatea fiind vechi, cu altele din lemn stratificat.

Suma totală a investiţiei se ridică la aproximativ 570.000 lei şi este alocată de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Cercetării. "Termenul de finalizare a lucrărilor a fost iniţial de 45 de zile, dar din cauză că Ministerul nu a alocat încă toţi banii necesari investiţiei, termenul va fi probabil prelungit", a precizat Raluca Şereş din cadrul biroului de investiţii al ISJ Bihor. De asemenea, aceasta a mai precizat că lucrările de reparaţii curente vor mai presupune lucrări la instalaţiile electrice şi la acoperişul clădirii, care este destul de şubred, motiv pentru care de câte ori plouă mai serios apar infiltraţii pe tavanul clădirii. Totodată, se mai are în vedere şi amenajarea unui birou, unde persoanele cu handicap locomotor să poată obţine informaţiile de care au nevoie, întrucât este imposibilă amenajarea unei rampe în acest sens.

"Firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor se numeşte S.C. Grand Hill Construct şi are sediul în Oradea", a precizat Călin Fericean - din cadrul Biroului de investiţii al ISJ Bihor.