Lotul "transferurilor", în regim închis
Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos vor efectua pedepsele în regim închis de detenţie, a decis ieri Comisia Penitenciarului Rahova
Reprezentanţii penitenciarului au precizat că, deocamdată, nu s-a stabilit locul în care cei trei vor efectua în continuare pedeapsa. Decizia Comisiei a fost luată după ce lui Popescu, Copos şi Stoica le-a expirat perioada de carantină. Perioada de carantină a expirat şi pentru fraţii Ioan şi Victor Becali şi Cristian Borcea, încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, precum şi pentru Jean Pădureanu, aflat la Spitalul Penitenciarului Jilava. Pentru că pedepsele primite de fraţii Becali şi Borcea depășesc, în fiecare caz, trei ani de închisoare, cel mai probabil regimul de detenție va fi tot închis, motiv pentru care nu vor mai putea rămâne la Penitenciarul Poarta Albă. Mâine, perioada de carantină va expira şi pentru Gheorghe Neţoiu, în cazul lui comisia se va întruni până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a stabili regimul de detenţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.