Cu doar 2 zile înainte de termenul iniţial stabilit pentru finalizarea proiectului de reabilitare a corpului B al Spitalului Municipal " Dr. Gavril Curteanu", municipalitatea orădeană abia a reuşit să organizeze licitaţia privind achiziţia de echipamente medicale şi mobilier. Pentru echipamentele medicale doar o singură firmă şi-a prezentat oferta, în timp ce pentru mobilier au fost înregistrate şapte oferte.

Lucrările de amenajare a celor 117 încăperi la corpul B de la Spitalul Municipal sunt în plină desfăşurare, însă, din cauza întârzierilor, termenul de 10 iulie 2010 a fost prelungit până pe 11 septembrie 2010. Până la predarea lucrărilor, municipalitatea are obligaţia să găsească furnizorii de echipamente medicale şi mobilier. La licitaţia organizată săptămâna trecută doar firma Medika H&S Impex SRL din Baia Mare şi-a prezentat oferta pentru echipamentele medicale. Potrivit caietului de sarcini, noul ambulatoriu va fi dotat cu cele mai performante aparate medicale, cum ar fi patru echipamente de exploatare complexă cu ultrasunete color şi PW DOPPLER, un oftalmoscop electric, un EKG - 12 canale asistat calculator, un electromiograf, 43 de instalaţii dezinfecţie aer cu flux concentrat de radiaţie neionozată, cântare electronice etc. În ce priveşte achiziţia de mobilier, aici s-au înregistrat mai multe oferte. Încăperile noi reabilitate vor fi dotate cu dulapuri vestiar, birouri, paturi de consultaţii, mese de înfăşat, canapele, scaune de cabinet, scaune tip fotoliu destinate sălilor de aşteptare etc. Valoarea estimată a acestor echipamente medicale şi de mobilier se ridică la 1.210.656 lei, care se adaugă la suma de 1.687.389 lei, valoarea lucrărilor de reabilitare.


"Sperăm ca până la finele lunii august să fie finalizate lucrările de amenajare a celor 117 încăperi. Odată predate la cheie, aici vom putea aduce toate aceste echipamente medicale de ultimă generaţie. Proiectul trebuie încheiat până pe 11 septembrie a.c., de la această dată putem vorbi de un ambulatoriu modern", ne-a declarat Marcel Boloş, directorul Direcţiei de Dezvoltare Durabilă, Finanţări Externe din cadrul PMO.