Liceul Teologic Ortodox: Festivitate de absolvire a unei noi promoţii
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, joi, 26 mai, a avut loc, în paraclisul cu hramul "Sfântul Apostol Iacob, fratele Domnului", din incinta Liceului Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu", din Oradea, festivitatea de absolvire a studiilor liceale pentru promoţia 2011 a liceului.
Festivitatea a debutat prin săvârşirea Sfintei Liturghii, oficiată în sobor de părinţii profesori care fac parte din corpul didactic al liceului, urmată de un Te Deum, în prezenţa absolvenţilor, a cadrelor didactice, a părinţilor şi a invitaţilor. Părintele vicar eparhial Radu Rus a transmis binecuvântarea din partea Preasfinţitului Părinte Sofronie şi a evidenţiat dimensiunea euharistică a persoanei umane, în virtutea căreia omul se simte dator să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru darurile primate. În continuare, domnul director Gheorghe Erdeli i-a îndemnat pe absolvenţi ca pe parcursul vieţii să lupte să depăşească obstacolele ce le vor sta în cale. Te Deum-ul a fost urmat de premierea absolvenţilor, care s-au distins prin rezultate deosebite la învăţătură şi comportament. Din partea Preasfinţitului Părinte Sofronie au fost acordate mai multe premii speciale pentru absolvenţii care au excelat la anumite discipline teologice studiate: Premiul "Episcop Dr. Vasile Coman" pentru participare şi implicare activă în viaţa liturgică i-a revenit elevului Andrei Gal; Premiul "Episcop Roman Ciorogariu" pentru istorie bisericească i-a revenit elevului Armando Jurjescu; Premiul "Episcop dr. Andrei Magier" pentru dogmatică şi studii biblice i-a revenit elevului Ovidiu Botiş, iar Premiul "Diacon Nicolae Firu", pentru muzică bisericească, elevului Bogdan Şilinca.
Premiile acordate elevilor au constat în cărţi şi reviste cu conţinut teologic, cultural şi religios, editate de Editura "Basilica" a Patriarhiei Române, de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei.
Pr. prof. Alin SONEA



Comentarii
Nu există nici un comentariu.