Creştinii ortodocşi din satul Leheceni, comuna Cărpinet, au participat duminică, 4 septembrie, la un moment deosebit din viaţa lor: sfinţirea unei Troiţe. "Această Troiţă va fi întotdeauna locul de reculegere şi întâlnire cu Dumnezeu", a spus, printre altele, preotul paroh Octavian Bursaşiu, din Leheceni, care a oficiat sfinţirea alături de preotul paroh Marcel Todinca, din Sălişte de Vaşcău.

Noua troiţă, amplasată pe locul celei vechi, la intersecţia drumului secundar de acces în sat cu DN 79,  a fost ridicată pentru prima oară în anul 1939, datorită fiilor satului care au contribuit financiar. La realizarea ei au lucrat şi meşterii populari Voicu Cristea şi Raul Bocşe, în regim de voluntariat, şi ei de asemenea fiind fii ai satului. În faţa unei numeroase asistenţe, prof. Cosmin Macavei, de la Şcoala cu clasele I-VIII Sălişte de Vaşcău, a prezentat un scurt istoric al satului Leheceni, punctând câteva date de referinţă din viaţa localităţii. "Prima atestare documentară datează din anul 1580 în Urbariul Domeniului Beiuş, prin care familiile localităţii erau înregistrate în vederea taxelor. Locuitorii satului au fost de acord cu îndemnul preotului Iov de a participa la Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan de la 1784, acesta fiind, de altfel, amendat în târgul Vaşcăului, deoarece prin vorbele sale a deranjat nobilimea maghiară din zonă. După anul 1800 satul apare în multe documente mai ales cu ocazia activităţii unor vestiţi olari, de altfel un geograf austriac - Schimdl - afirmând că tot la două case exista câte un cuptor de oale. Amploarea pe care a luat-o olăritul o reprezintă şi faptul că în anul 1914 din cele 139 de familii înregistrate numai în zece nu se făceau oale. Oalele erau de cele mai multe ori vândute în târgul Beiuşului sau convoaie întregi de căruţe încărcate cu ceramică plecau prin ţară si erau date la schimb pentru bucate (porumb, grâu, orz, etc.)". În cele Două Războaie Mondiale satul a plătit greu, cu preţul sângelui, mulţi pierind departe de locul de baştină. Îndeletnicirea olăritului a început să apună. Dacă în anul 1975 mai existau doar şase olari, azi în Leheceni singurul cuptor care mai funcţionează este cel al prof. Raul Bocşe. De fapt, acesta, împreună cu ucenicul lui, Adrian Micula, a şi făcut o demonstraţie la faţa locului, stârnind admiraţia oaspeţilor. Organizatorii acestui deosebit eveniment, care doresc să-şi păstreze anonimatul, i-au invitat pe toţi localnicii prezenţi cât şi pe oaspeţi la o agapă frăţească, unde cu toţii s-au întreţinut într-o ambianţă deosebită, dar mai ales s-au legat prietenii ce vor dăinui mult timp de acum încolo. Momentul s-a transformat într-o serbare câmpenească datorită Ansamblului Folcloric "Zestrea Buduresei", care a susţinut un superb spectacol ce a cuprins cântece şi jocuri populare, precum şi o suită de obiceiuri şi tradiţii din Depresiunea Beiuşului care au smuls ropote de aplauze, de acelaşi tratament beneficiind şi Alex de la Oradea, un alt invitat de marcă. Această primă duminică de septembrie a dat multă inspiraţie organizatorilor ei, care au denumit-o chiar prima ediţie a Zilei fiilor satului, ce se va sărbători de acum încolo în aceeaşi perioadă.

Dar aceşti minunaţi oameni iubesc şi sportul, amenajând aici un teren de fotbal pe care se dispută "El Classico" de Leheceni, care creează multe ambiţii sportive. Cu această ocazie terenul a primit binecuvântarea din partea celor doi preoţi, iar aceiaşi minunaţi organizatori au promis că în viitorul apropiat echipa Ceramica Leheceni va intra în circuitul judeţean. La orele serii terenul a şi fost "botezat" printr-un meci ce a opus tinerii cu old-boys-ii, rezultatul final fiind de egalitate, iar revanşa este programată în prima duminică de septembrie a anului viitor.