Legenda Meşterului Manole, în viziunea scriitorului Dan Tărchilă
Compania de Teatru Civic Art Bucureşti a prezentat ieri, la Casa de Cultură a municipiului Oradea, spectacolul de teatru "Întoarcerea zidarului", epilog al legendei "Mănăstirea Argeşului". Evenimentul a făcut parte din cadrul Toamnei orădene şi i-a avut în distribuţie pe actorii Alexandru Hasnaş, Cristina Moldoveanu şi Marian Ciprian.
Piesa izbuteşte să se constituie într-o meditaţie asupra procesului creaţiei folclorice, într-un fel, şi asupra modului cum s-a născut balada însăşi. Reprezentaţia acestei premiere absolute ce poartă semnătura unui senior al dramaturgiei româneşti, scriitorul Dan Tărchilă, are distribuţia alcătuită din actorii: Alexandru Hasnaş, Cristina Moldoveanu şi Marian Ciprian. Dan Tărchilă, în piesa "Întoarcerea zidarului", reuşeşte să demonstreze cu rigurozitate că actul creator presupune dăruire, pasiune, o "tainică jertfă". Textul piesei este un eseu dramatic bine conceput, valoarea acestuia fiind întregită de "formă", adică de replicile pline de sensuri, scrise într-o frumoasă şi curgătoare limbă română, fapt destul de rar întâlnit pe scenele noastre. Scriitorul Dan Tărchilă, afirmat în dramaturgie prin calitatea valorificării în perspectiva contemporană a istoriei, prezintă în această piesă o viziune personală, îndrăzneaţă, asupra uneia dintre nestematele folclorului românesc: legenda Meşterului Manole". Piesa lui Dan Tărchilă convinge, încă odată, că dramaturgia şi literatura română, creaţia artistică şi muzicală română, sunt parte din moştenirea europeană a umanităţii, România fiind un suflet european în Europa. Spectacolul se poate constitui într-o lecţie deschisă susţinută de profesorii de limba şi literatura română, istorie, religie şi chiar de muzică.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.